Duminică, 15 februarie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR: “România fără Guvern, vid total de conducere! Țara e blocată, iar românii vor plăti prețul haosului politic”

România a intrat oficial într-un vid instituțional periculos. Astăzi se încheie perioada legală de 45 de zile în care Guvernul putea funcționa în regim de interimat. De azi, țara nu mai are nici Guvern, nici premier, nici vreo autoritate legitimă care să ia decizii pentru români.

În timp ce România se scufundă în incertitudine, PNL, PSD, USR și UDMR își negociază în continuare funcțiile și beneficiile, în spatele ușilor închise. Niciunul dintre aceste partide așa-zis „pro-europene” nu este interesată de stabilitatea națională sau de viața de zi cu zi a românilor. Mai grav, Nicușor Dan REFUZĂ să desemneze un nou premier, deși este în plină criză administrativă, socială și economică. Preferă să tragă de timp pentru a-și păstra influența asupra negocierilor și a împărțelii de putere.

Ce înseamnă asta pentru români? •⁠ ⁠Nu mai există Guvern valid – nici interimar, nici plin. România este condusă de… nimeni. •⁠ ⁠Facturile la energie vor exploda, iar nimeni nu poate interveni. •⁠ ⁠Prețurile la alimente vor crește •⁠ ⁠Orice decizie strategică este blocată, nu pot fi emise ordonanțe, nu pot fi luate măsuri economice sau sociale urgente. •⁠ ⁠România este paralizată administrativ, într-un moment în care populația are nevoie de sprijin și protecție.

Această stare de abandon instituțional reprezintă un pericol direct pentru securitatea economică și socială a țării. Riscăm să vedem haos în instituțiile publice, blocaj în plata salariilor sau pensiilor, pierderi de încredere pe plan internațional, tensiuni sociale și proteste spontane.

Trebuie să revenim la votul cetățenilor! Alegerile anticipate sunt singura soluție acum.

Continuarea acestei mascarade ne aruncă în haos și instabilitate. Intrăm în criză cu fiecare zi de blocaj politic, iar singura cale de ieșire este revenirea la cetățeni pentru a debloca situația.

România nu mai poate fi guvernată din culise. Românii au nevoie de decizii, nu de bâlci politic. Cine tace acum, devine complice”, a declarat Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR.

Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 09:26 | 24.04.2025

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă