Vineri, 7 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

VIDEO: Eveniment monden de aniversare, desfășurat într-o comună din Gorj. Regina lui Salam, sărbătorită ca într-o lume de basm

Printr-un eveniment monden de aniversare a zilei de naștere a frumoasei soții a Regelui Mondial al Manelelor, Florin Salam, organizat la cote maxime de specialiști în domeniul artei peisagistice și culinare, localitatea gorjeană Logrești, a fost marți, 3 iunie 2025, în centrul atenției lumii mondene din țară și străinătate.

Celebrul manelist Florin Salam, supranumit și Regele Mondial al Manelelor, a dat startul petrecerii organizată, în onoarea soției sale, Roxana Dobre, care a împlinit frumoasa vârstă de 37 de ani. Evenimentul s-a desfășurat în curtea casei renumitului instrumentist al viorii și solist de folclor tradițional românesc, Marcel Ciucurescu, care este și unchiul celebrei soții a regelui manelelor, Florin Salam, locul cu cea mai mare valoare sentimentală pentru Roxana Dobre, pentru că acolo, în comuna Logrești, este tărâmul copilăriei sale.

Invitații, soliști și instrumentiști renumiți în țară și străinătate, oameni de afaceri – aleși pe sprânceană – au fost întâmpinați ca la nuntă: cu băuturi fine, grătare încinse cu berbecuți, porc, pui la rotisor, mâncăruri din fructe de mare, fructe exotice și mese pline de bunătăți și un vibe de lux, cum rar vezi chiar și în marile orașe. Roxana a strălucit într-o ținută albă, fiind în centrul atenției zecilor de invitați care i-au oferit cadouri impresionante și au întreținut o atmosferă vibrantă compatibilă cu un astfel de eveniment.

După un spectacol de vis, care a fost întreținut de regele manelelor Florin Salam și alți maneliști de excepție, renumiți pe plan național, a venit și rândul gazdei, Marcel Ciucurescu de la Logrești, care împreună cu o parte a orchestrei tarafului pe care îl conduce, a oferit celor prezenți un spectacol de folclor autentic cum rar mai întâlnești în zilele noastre, ovaționat și aplaudat cu mare apreciere. Aniversarea celebrei soții a regelui manelelor s-a încheiat cu un tort superb, ornamentat cu fructe de sezon, cu un spectacol de artificii și un spectacol de la mulți ani, interpretat de Florin Salam și colegii care fac parte din renumita orchestră pe care o conduce.

De precizat este faptul că, de la eveniment nu a lipsit nici fiica artistului, Betty Salam, care a transmis mamei sale vitrege cele mai emoționante urări, într-un mesaj publicat pe Instagram.

Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 09:26 | 24.04.2025

Meniu
Caută în site