11 februarie 1866. Abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza
În noaptea de 10/11 februarie a anului 1866, Alexandru Ioan Cuza a fost forțat să abdice și să părăsească imediat țara, de către membrii „Coaliției potrivnice” (creată la sfârșitul anului 1862 special pentru răsturnarea domnitorului și aducerea la tron a unui principe străin).
Ca să îndepărteze orice bănuială asupra evenimentelor ce urmau a avea loc, în casa lui C. A. Rosetti a fost organizată o recepție la care a fost chemat și prefectul poliției capitalei, Alexandru Beldiman, acesta fiind antrenat într-un joc de cărți și lăsat să câștige, pentru a nu părăsi astfel petrecerea. După miezul nopții, trupe din Regimentul 7 de linie și două baterii de artilerie s-au îndreptat spre Palatul Cotroceni. Aici, garda comandată de maiorul Lecca, i-a întâmpinat. Un grup de civili și ofițeri au pătruns în clădire și au mers în camera unde dormea Alexandru Cuza. Acesta a fost amenințat cu pistoalele și pus să semneze actul de abdicare, pe spatele unui complotist, căpitanul Pilat. Cât despre următoarele griji ale organizatorilor loviturii de stat, ele au fost în ordine: punerea sub pază strictă a lui Alexandru I. Cuza și ridicarea arhivei personale a acestuia. După semnarea renunțării la tron, Cuza a fost îmbrăcat în haine civile și scos din palat către ora 5 dimineaţa1. El a trecut printre două rânduri de soldați, întorși cu spatele, pentru a nu-l vedea pe fostul domnitor. A fost o măsură de precauție luată de complotiști, stopând astfel o eventuală reacțiune a ostașilor. Suit într-o trăsură, Alexandru I. Cuza a fost condus la casa unui apropiat a lui C. A. Rosetti, Constantin Ciocârlan. Doamnei Elena Cuza i s-a permis să rămână în palat, însă aceasta a preferat ca până la plecarea din țară să stea în casa soților Davila.
Cu domnia recunoscută atât de Marile Puteri, cât și de Înalta Poartă, pentru o perioadă de 7 ani, Alexandru Ioan Cuza a realizat în această perioadă limitată reformele care au adus Principatele Române în modernitate, folosind atât instrumente constituționale (plebiscitul, legiferarea prin Parlamentul bicameral), cât și îndrăzneața lovitură de stat (Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris). Îndrăzneala acțiunilor sale reformatoare a determinat coalizarea împotriva sa atât a liberalilor radicali, cât și a conservatorilor, de teama ca regimul autoritar instaurat la 2 mai 1864 să nu se transforme într-o monarhie după modelul lui Napoleon al III-lea.
Iată textul propriu-zis al actului de abdicare, păstrat la Arhivele Naționale ale României în colecția Manuscrise.
„Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi,11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domnești și a Ministrului ales de popor“. Alexandru Ioan (actul de abdicare).
În aceeași zi se pun în mișcare mecanismele de convocare a unei ședințe comune a corpurilor legiuitoare, pentru confirmarea evoluției evenimentelor, pentru legitimarea Locotenenței Domnești (Lascăr Catargiu – reprezentant al Moldovei și al conservatorilor, generalul Nicolae Golescu – reprezentant al Țării Românești și al liberalilor, colonelul Nicolae Haralambie – reprezentant al Armatei) și pentru alegerea principelui străin, contele Filip de Flandra.
Se depune jurământ de credință față de drapel și față de noul principe.
Istoria nu a confirmat această evoluție a evenimentelor, Filip de Flandra, membru al casei de Orléans, nedorind să-l ofenseze pe împăratul Napoleon al III-lea. A doua alegere, cumnatul lui Filip, Carol de Hohenzollern Sigmaringen, a intrat în istorie ca principe străin și apoi primul rege al României.
În data de 13/25 februarie 18665, Alexandru I. Cuza a fost readus la Cotroceni. De aici el a scris o scrisoare pe care a expediat-o generalului Nicolae Golescu, din care reiese că a primit acceptul de a putea călători liber către graniță, atâta timp cât nu face nici un gest în a-și recupera tronul.
Însoțit de comisari numiți în acest scop de către Locotenența Domnească și escortat de un detașament de cavalerie, Alexandru I. Cuza a mers către graniță, iar mai apoi s-a îndreptat spre Brașov. Astfel, domnitorul care în decembrie 1861 vestea oficial națiunii că „alesul Vostru vă dă azi o singură Românie”, a părăsit definitiv teritoriul patriei. Înainte de a pleca de la Cotroceni, el s-a adresat Locotenenței Domnești și Guvernului cu următoarele cuvinte: „Să dea Dumnezeu să îi meargă țării mai bine fără mine, decât cu mine” și a încheiat „Să trăiască România!”
Col. (rtr.) Gigi Bușe
Distribuie:
