Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea a fost reţinut la Istanbul / Costea, urmărit internaţional, a fost localizat de jurnaliști în Istanbul
Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, fost director Eximbank, a fost reţinut, miercuri, în Istanbul. Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, fost preşedinte al Eximbank, care este dat în urmărire internaţională, a fost localizat de reporterii Gândul în Istanbul, acolo unde nici Interpolul nu a reuşit să-l repereze.
Poliţia Română a transmis că în urma schimbului de date şi informaţii realizat de Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – I.G.P.R. cu partenerii externi, respectiv autorităţile turce, a fost localizat în Istanbul, un bărbat, de 64 de ani, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Costea a fost localizat de reporterii Gândul în Istanbul Surse judiciare au declarat că este vorba despree Ionuţ Costea, fost director Eximbank, cumnatul lui Mircea Geoană. Acesta are emis, de către Tribunalul Bucureşti, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani.În prezent, sunt îndeplinite procedurile judiciare, pentru punerea în executare a mandatului. Reacţia autorităţilor la dezvăluirile Gandul Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a reacţionat, luni, după ce Gândul a publicat o anchetă cu detalii şi imagini legate de locul în care se ascunde fugarul Ionuţ Costea, fostul preşedinte al Eximbank, cumnatul lui Mircea Geoană. „Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, cu privire la prezenţa în Turcia a unui urmărit internaţional, condamnat pentru luare de mită, Centrul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române este abilitat să comunice următoarele: Poliţia Română, prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, comunică permanent cu partenerii externi, folosind canalele de cooperare poliţienească, în vederea depistării persoanelor urmărite în temeiul legii. În acest caz, informaţiile deţinute de poliţiştii români au fost transmise partenerilor din Turcia, până în prezent, rezultatul verificărilor fiind negativ.În cauză, activitatea de verificare este continuată, cu sprijinul partenerilor externi, în vederea localizării persoanei respective şi punerii în aplicare a mandatului”, au transmis reprezentanţii IGPR.