Sâmbătă, 7 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

CCR a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Președinția României

Curtea Constituțională a respins, sâmbătă, 5 octombrie 2024, candidatura la Președinția României a Dianei Șoșoacă, conform unor surse oficiale citate de news.ro.

Judecători Curții Constituționale au dezbătut sâmbătă, începând cu ora 17:00, mai multe contestații referitoare la candidaturile lui Mircea Geoană, Nicolae Ciucă, Ludovic Orban, Kelemen Hunor și a Dianei Iovanovici-Şoşoacă, pentru funcția de președinte al României din 24 noiembrie 2024. Două dintre contestații au fost depuse pe numele Dianei Iovanovici-Şoşoacă. Conform surselor, CCR a anulat decizia BEC de înregistrare a candidaturii lui Șoșoacă. Decizia CCR nu poate fi contestata, prin urmare Șoșoacă a fost eliminată definitiv din cursa pentru Președinția României.

Diana Șoșoacă avea două contestații pentru candidatura sa. Votul judecătorilor a fost de 5-2 pentru anularea deciziei BEC care admitea candidatura Dianei Șoșoacă. Motivele invocate de judecătorii CCR ar fi fost atac la siguranța națională și la adresa statului român și comportamentul Dianei Șoșoacă care ar încălca Constituția. Diana Șoșoacă este cunoscută pentru vizitele sale la ambasada Rusiei și pentru pozițiile sale publice controversate. Ajunsă europarlamentar după alegerile din iunie, după ce a obținut 5% cu partidul său, Șoșoacă și-a depus candidatura și la alegerile prezidențiale.

Comunicatul CCR

În ședința din data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere șapte contestații împotriva înregistrării unor candidaturi la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.

  1. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională:

Cu majoritate de voturi,

– A admis contestațiile formulate de doamna Amalia Bellantoni și domnul Mihai Gheorghe Ursa și a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr.18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.

Cu unanimitate de voturi,

– A respins contestația formulată de doamna Șerban Sanda Puica privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale domnului Nicolae-Ionel Ciucă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024;

– A respins contestația formulată de domnul Ioan Todiroae împotriva înregistrării candidaturii domnului Kelemen Hunor la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.

– A respins contestația formulată de domnul Ioan Todiroae împotriva respingerii înregistrării candidaturii independente a domnului Miron Cozma la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.

Hotărârile sunt definitive și se comunică Biroului Electoral Central.

 Reacția lui Șoșoacă

Când a primit vestea, Diana Iovanovici-Şoşoacă se afla live într-o emisiune online a lui Lazarus, de unde a plecat imediat după aflarea acesteia.

„Este inacceptabil, în condițiile în care nici măcar nu am fost citată. Este imposibil așa ceva. Nu știu nici măcar cum arată contestația, s-au încălcat grav drepturile procesuale. Solicit românilor să ieșiți în stradă, așa ceva este inacceptabil. Evreii au acționat împotriva României. Îi acuz pe evrei de implicare în procesul constituțional, nu se poate așa ceva”, a declarat Șoșoacă.

Conform dispozițiilor art. 146 lit. f) din Constituție si art. 37 si art. 38 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională are atribuția de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea președintelui României și confirmarea rezultatelor sufragiului. De asemenea, CCR soluționează contestațiile cu privire la înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii la funcția de președinte.

Gigi Bușe

 

 

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă