Sâmbătă, 7 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Lucrări de intervenţie şi întreţinere la pista Aeroportului Băneasa

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă marţi că încep lucrărilor de intervenţie şi întreţinere la pista Aeroportului Internaţional Bucureşti Băneasa „Aurel Vlaicu”, la platforma aeroportuară şi la căile de rulare Alpha şi Delta ale AIBB AV.

Potrivit CNAB, lucrările vizează o suprafaţă totală de aproximativ 69.000 mp şi se desfăşoară în perioada 1 – 21 octombrie, fără a afecta traficul aerian regulat de pasageri, întrucât operatorii aerieni şi-au programat suspendarea activităţii pe Aeroportul Băneasa în luna septembrie, odată cu închiderea sezonului de vară. Timp de 3 săptămâni, pe perioada executării lucrărilor, AIBB-AV este închis, însă elicopterele instituţiilor de stat vor putea opera zboruri, fără restricţii.Valoarea estimată a lucrărilor este de 2.125.000 euro, iar executantul este SC Porr Construct SRL. În sezonul de vară 2024, pe Aeroportul Băneasa au fost operate curse comerciale de pasageri de către companiile Wizz Air (destinaţii Madrid, Malaga şi Sevilla) şi Fly Lili (destinaţii Antalya, Hurghada, Bodrum, Heraklion şi Dalaman). În acest an, pe AIBB AV s-au înregistrat, până în prezent, 103.000 pasageri şi 14.000 de mişcări (aterizări şi decolări).

D.C.

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă