Pieton accidentat cu motocicleta de un poliţist de la Brigada Rutieră
Un poliţist de la Brigada Rutieră, care se deplasa în regim prioritar, având în funcţiune semnale speciale de avertizare luminoase şi sonore, a accidentat vineri un pieton în Piaţa Victoriei.
Pietonul a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale. „Un poliţist din cadrul Brigăzii Rutiere, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a condus o motocicletă în Piaţa Victoriei dinspre bd. Lascăr Catargiu către bd. Aviatorilor, iar când a ajuns la intersecţia cu str. Paris a surprins şi accidentat un pieton. În urma accidentul de circulaţie a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, anunţă Brigada Rutieră. Potrivit sursei citate, motociclistul se deplasa în regim prioritar, având în funcţiune semnale speciale de avertizare luminoase şi sonore.„Conducătorul motocicletei a fost testat cu aparatura din dotare, rezultatele indicate fiind 0 pentru alcool, respectiv negativ pentru substanţe psihoactive. Se efectuează cercetarea la faţa locului pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie”, conform poliţiştilor.

Ionel CILICA-DIACONU