Sâmbătă, 7 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Grecia taxează turiştii de croazieră care vizitează insulele Mykonos şi Santorini

Guvernul grec a anunţat o măsură drastică pentru a gestiona fluxul turistic masiv pe două dintre cele mai populare insule ale sale. Turiştii de croazieră care vizitează Mykonos şi Santorini vor trebui să plătească o taxă de 20 de euro pe persoană. Decizia vine ca răspuns la presiunea crescândă exercitată de turismul de masă asupra acestor destinaţii. În 2023, Grecia a înregistrat un număr record de 32,7 milioane de turişti, dintre care aproximativ 3,4 milioane – adică unul din zece vizitatori – au ales să viziteze Santorini, conform AFP. Insula, cu o populaţie locală de doar 15.500 de locuitori, a avut anul trecut aproximativ 1,3 milioane de pasageri de pe 800 de nave de croazieră.Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat că, deşi Grecia nu se confruntă cu o problemă generalizată de supraaglomerare turistică, există provocări specifice în anumite destinaţii şi perioade ale anului. „Industria croazierelor a pus presiune pe Mykonos şi Santorini, aşa că tariful va fi de 20 de euro”, a declarat Mitsotakis, fără a specifica însă data exactă de introducere a acestei măsuri. În plus faţă de noua taxă, autorităţile greceşti iau în considerare şi alte măsuri pentru a gestiona fluxul turistic. Ministrul turismului, Olga Kefalogianni, a menţionat posibilitatea introducerii unor cote pentru numărul de vizitatori. Pentru Santorini, de exemplu, s-a stabilit deja o limită de 8.000 de pasageri de croazieră pe zi pentru anul viitor. Aceste iniţiative fac parte dintr-un plan mai amplu de gestionare a turismului în Grecia. Premierul a exprimat intenţia de a „interveni asupra numărului de nave care sosesc în acelaşi timp la o destinaţie” şi de a „pune frână pe insulele unde considerăm că sunt testate limitele infrastructurilor”. După un 2023 record, ministrul turismului anticipează că 2024 ar putea fi „un alt an record” pentru turismul elen.                                                                                                                                                                                                     Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă