Sâmbătă, 7 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Accident cu doi tineri morți pe o șosea din Ilfov în prima zi de Paște. Mașina în care se aflau a lovit un copac și s-a răsturnat

Doi tineri au murit în urma unui accident produs pe o șosea din Ilfov. Mașina în care se aflau a lovit un copac și s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni.

Potrivit IPJ Ilfov, duminică, în jurul orei 23:25, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier grav pe D.N.1M, în localitatea Ciolpani, județul Ilfov.

„Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că un tânăr de 20 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism din direcția Palatul Snagov către D.N.1L, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind astfel partea carosabilă. Ulterior, autoturismul în cauză, ar fi intrat în coliziune cu un arbore de mari dimensiuni, care urmare a impactului, acesta s-ar fi răsturnat pe plafon”, a transmis IPJ.

În urma impactului au murit șoferul și pasagerul aflat pe locul din dreapta față. Ambii aveau 20 de ani.

Anchetatorii au întocmit dosar penal „sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”.

D.C.
 

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă