Rețea internațională de hoți de transporturi, destructurată de autoritățile române și belgiene. 65 de percheziții în România și 16 suspecți depistați
De Ionel CILICA-DIACONU
Gruparea ar fi sustras mărfuri din aproximativ 70 de transporturi comerciale, provocând pierderi importante companiilor. Printre bunurile vizate s-au numărat electronice, electrocasnice, cereale și produse cosmetice.
O amplă operațiune desfășurată de autoritățile judiciare din România și Belgia a vizat o presupusă grupare infracțională specializată în furtul mărfurilor din transporturi comerciale. Potrivit informațiilor transmise de Eurojust, ancheta vizează aproximativ 70 de transporturi din mai multe state europene, cele mai multe fiind efectuate pe teritoriul României și Belgiei.
Acțiunea coordonată a avut loc la data de 3 noiembrie, când polițiștii și procurorii români au efectuat 65 de percheziții domiciliare, în urma cărora au fost depistați 11 suspecți. În Belgia, alte cinci persoane au fost arestate și plasate în detenție preventivă.
Transporturi preluate în mod fraudulos și mărfuri transferate în alte vehicule
Conform anchetatorilor, membrii grupării ar fi acționat prin intermediul unor societăți comerciale care obțineau contracte pentru transportul mărfurilor. După preluarea încărcăturilor, suspecții ar fi recurs la diferite metode pentru a sustrage bunurile și a ascunde urmele infracțiunilor.
Printre modalitățile investigate se numără transferarea mărfurilor dintr-un camion în altul, înscenarea unor furturi pe traseu, schimbarea remorcilor și utilizarea unor plăcuțe de înmatriculare contrafăcute.
De asemenea, șoferii ar fi reclamat dispariția remorcilor, invocând inclusiv presupuse defecțiuni tehnice care i-ar fi obligat să abandoneze vehiculele în anumite locuri.
Anchetatorii suspectează că gruparea ar fi utilizat documente de identitate și de transport falsificate, precum și certificate de înmatriculare contrafăcute pentru a-și pune în aplicare planurile.
Aproximativ 70 de transporturi, în atenția anchetatorilor
Mărfurile vizate ar fi fost diverse, de la produse electronice și electrocasnice până la cereale, materii prime, cosmetice, băuturi alcoolice și nealcoolice.
Potrivit Eurojust, membrii rețelei ar fi urmărit în special transporturile care conțineau produse cu valoare ridicată și care puteau fi comercializate ulterior pe piața neagră.
Gruparea și-ar fi început activitatea în martie 2024, cu cinci membri, ajungând ulterior la aproximativ 35 de persoane. Fiecare ar fi avut atribuții precise, de la obținerea contractelor de transport și identificarea mărfurilor valoroase până la transferul, escortarea și comercializarea bunurilor sustrase.
DIICOT și mai multe structuri de poliție, implicate în anchetă
Investigația comună a autorităților române și belgiene a început în februarie 2026, cu sprijinul Eurojust, prin constituirea unei echipe comune de anchetă.
În România, operațiunea a fost desfășurată de procurori și polițiști din cadrul DIICOT, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești și al altor structuri de combatere a criminalității organizate din Craiova, Ploiești, Oradea, Olt, Ilfov și Dâmbovița.
La acțiuni au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, precum și efective ale Jandarmeriei și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
În Belgia, ancheta este coordonată de autoritățile judiciare din Anvers, împreună cu Poliția Judiciară Federală.
În urma perchezițiilor au fost ridicate probe relevante pentru continuarea cercetărilor, fiind audiați suspecți și martori.
Ancheta continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale, identificarea tuturor persoanelor implicate și evaluarea prejudiciului produs companiilor afectate.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, până la pronunțarea unor hotărâri judecătorești definitive.