Școli din Gorj, modernizate cu fonduri europene. O fostă școală va fi transformată într-un centru multifuncțional
Şcolile din patru localități gorjene, Albeni, Săuleşti, Crușeț și Runcu, vor fi modernizate cu fonduri europene prin Programul Regional Sud Vest Oltenia. Fondurile alocate se ridică la 9 milioane de euro. ,,Educaţia nu are nevoie doar de profesori dedicați și elevi implicați, ci şi de școli modernizate, eficiente energetic şi adaptate vremurilor noastre.
„Valoarea proiectelor semnate cu UAT-urile din județul Gorj este de nouă milioane de euro, sunt proiecte pe eficienţă energetică, e vorba de şcoli şi un cămin cultural. Nu ne oprim aici, pentru că săptămâna care urmează ADR Sud-Vest Oltenia va analiza şi alte 12 proiecte, cu o valoare de peste zece milioane de euro, şi aici vorbim de proiecte în municipiul Motru, în municipiul Târgu Jiu şi în alte comune din județul Gorj. Sunt în evaluare, este vorba de clădirea C3 a Colegiului Național ‘Tudor Vladimirescu’ din Târgu Jiu şi în Motru este vorba de clădirea Liceului ‘George Coşbuc Aceste proiecte sunt în evaluare, dar, discutând cu colegii din ADR Sud-Vest Oltenia, sunt proiecte eligibile şi urmează să fie finanţate, având în vedere că îndeplinesc criteriul clar stabilit de ghidul solicitantului în ceea ce priveşte punctajul care va fi acordat acestor proiecte. Toate aceste proiecte sunt finanţate prin programul regional pe fonduri de coeziune şi sunt binevenite şi fac precizarea că am ajuns la un nivel record în județul Gorj al tuturor proiectelor semnate, de 4,4 miliarde de lei finanţate din fonduri externe nerambursabile“, a declarat marți, 20 mai 2026, pentru UNIVERSUL, președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu.
Directorul general al ADR Sud- Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, a înmânat contractele de finanţare pentru investițiile care vor fi implementate de primăriile comunelor Albeni, Săuleşti, Crușeț și Runcu. Proiectele includ modernizarea a patru școli, a unui cămin cultural şi transformarea fostei Şcoli Dobrița din Runcu într-un centru multifuncţional pentru copii şi tineri, unde vor putea fi organizate ateliere, programe afterschool și activități educaționale. Lucrările prevăd termoizolarea clădirilor, înlocuirea ferestrelor şi uşilor vechi, modernizarea instalaţiilor electrice, termice şi sanitare, iluminat LED, sisteme moderne de ventilație, pompe de căldură şi panouri fotovoltaice.