VIDEO: Călin Georgescu: Este tiranie sub masca democrației unei clase politice confiscată de sistem
Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale, a fost azi, 24 februarie, ora 11:00 la sediul Poliției din Buftea, pentru semnarea controlului judiciar. Instanța Tribunalului București a prelungit, în urmă cu câteva zile, măsura preventivă pentru încă 60 de zile.
UPDATE ora 11:15. Călin Georgescu a ieșit după 15 minute din sediul Poliției, unde a făcut o serie de declarații în fața presei și a susținătorilor:
„Mulțumim lui Dumnezeu că suntem împreună în pace și bucurie. A început postul Sfintelor Paști și ne bucurăm tot ce primim de la Dumnezeu cu răbdare pentru că totul este binele nostru suprem.
Dincolo de întrebările dumneavoastră văd că toată lumea – mai ales clasa politică, care oricum este confiscată de sistem, total. Toată clasa politică românească – toți au opinii, își dau cu părerea referitor la situația României, la ce se întâmplă. Toată lumea are o opinii. Și sunt din ce în ce mai dese.”, a declarat, marți, Călin Georgescu la ieșirea de la semnarea controlului judiciar.
Eu am un mesaj astăzi foarte important, atât pentru ei, dar, în primul rând, pentru poporul român. Putem discuta opinii la nesfârșit, însă cifrele despre care am să vorbesc astăzi nu au opinii. Ele spun doar adevărul despre starea unei națiuni. Iar cifrele despre România spun un adevăr care nu mai poate fi ignorat:
1. Mortalitatea infantilă
România are cea mai mare mortalitate infantilă din UE. Când nou-născuții mor mai des decât în restul Europei, este cel mai dur verdict pentru un stat. Indicele de mortalitate infantilă este indicele de bază pentru a evalua situația economică, socială și de mediu a unei țări. Adică poți să nu mai ai nimic, însă dacă ai indicele de mortalitate infantilă, știi totul despre o țară.
2. Riscul de sărăcie în rândul copiilor
În România, 1 din 3 copii crește în risc de sărăcie sau de excluziune socială. Asta înseamnă milioane de destine care pornesc în viață cu povara unei nedreptăți. Egalitatea de șanse este un slogan, iar viitorul forței de muncă este compromis total.
3. Criza din educație
La 15 ani, aproape jumătate dintre elevi nu ating un nivel minim de înțelegere a unui text. Asta este factura unei educații abandonate, distruse. Adică copilul este ținut pe loc, nu ridicat.
4. Decese evitabile în sistemul sanitar
În Sănătate, România se află în topul UE la decese evitabile. Prin prevenție sau prin tratament adecvat. Acesta e un indicator direct al capacității unui stat de a furniza servicii de bază.
5. Depopularea accelerată
România se golește și depopularea este un referendum al tăcerii. Este un vot tăcut al neîncrederii, al nedreptății, de lipsă de oportunități, de servicii publice inexistente și de lipsă de perspectivă.
6. Mortalitatea pe șosele
În UE, România e printre primele locuri la mortalitatea pe șosele. Asta arată dur cum funcționează un stat în viața reală, adică fără reguli sau reguli foarte slabe, inexistente, infrastructură proastă și protecția cetățenilor insuficientă sau inexistentă.
7. Vulnerabilitatea fondurilor europene
Peste toate, când Parchetul European are dosare cu număr ridicat pe fonduri europene, mesajul e foarte clar: banii pe dezvoltare sunt vulnerabili la fraudă. Adică vorbim de antidezvoltare pe termen lung. Prin urmare, aceste 7 v-am spus despre radiografia precisă și clară a celor 35 de ani. Adică copii săraci, abandonați, Educație distrusă – și așa distrugi o țară, prin educație; înseamnă boală și moarte evitabilă; înseamnă depopulare, insecuritate pe șosele și bani și fonduri nu risipite, furate.
Concluzia: „România merită excelență”
Concluzia e așa: am protejat toți într-o formă sau alta o administrare mediocră a unui potențial excelent, de excepție al poporului român. iar concluzia mea v-o spun într-o propoziție: este tiranie sub masca democrației a unei clase politice confiscată de sistem, care și-a abandonat poporul și țara. România, ca țară, merită însă să fie condusă la înălțimea ei,” a declarat, marți, Călin Georgescu la ieșirea de la semnarea controlului judiciar. În tot acest timp, zeci de oameni au strigat „Nicușor, demisia!”.