DSP: Un nou caz de lepră confirmat în Cluj-Napoca
Direcția de Sănătate Publică Cluj anunță, vineri, că un al doilea caz de lepră a fost confirmat. Anunțul vine după ce joi, 11 decembrie, a fost confirmat primul caz după 44 de ani.
„În data de 11.12.2025 a fost confirmat un caz de lepră (boala Hansen), și astăzi, 12.12.2025, a fost confirmat al doilea caz de lepră, și alte două cazuri sunt în curs de evaluare clinică și microbiologică, în baza leziunilor cutanate și a criteriilor epidemiologice. Toate cele patru persoane sunt de sex feminin, originare din Asia, angajate ca maseuze la un salon SPA din Cluj-Napoca. Primele două paciente, în vârstă de 21 și 25 de ani, s-au prezentat la SCJU Cluj pe 26 noiembrie 2025”, anunță DSP Cluj. Instituția mai anunță că pentru cazurile confirmate a fost început tratamentul specific OMS pentru lepră. În conformitate cu protocoalele internaționale, după inițierea tratamentului, riscul de transmitere scade până la dispariție.