Avertizare MAE: Circulaţia rutieră pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, se suspendă temporar în perioada 4-5 noiembrie
Ministerul Afacerilor Externe avertizează şoferii români că traficul rutier pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi suspendat temporar, timp de 24 de ore, din cauza lucrărilor efectuate de autorităţile bulgare.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că autorităţile din Republica Bulgaria vor suspenda temporar circulaţia rutieră pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, începând de luni, 4 noiembrie 2025, ora 09:00, până marţi, 5 noiembrie 2025, ora 09:00. Potrivit MAE, restricţiile vor fi aplicate diferenţiat: în data de 4 noiembrie, între orele 09:00 şi 21:00, circulaţia va fi oprită pentru toate categoriile de autovehicule; între 4 noiembrie, ora 21:00, şi 5 noiembrie, ora 09:00, traficul va fi interzis doar pentru autovehiculele de marfă, indiferent de tonaj, în timp ce autoturismele, microbuzele şi autocarele vor putea traversa podul.
MAE recomandă şoferilor români să evite traversarea Podului Prieteniei în intervalul menţionat şi să folosească alte puncte de trecere a frontierei cu Bulgaria, precum: Vidin-Calafat, Kardam -Negru Vodă, Silistra-Ostrov, Dobromir-Krushari, Kainardzha-Lipniţa, sau punctele operate cu feribotul, Nikopol- Turnu Măgurele, Svishtov-Zimnicea, Oryahovo-Bechet şi Aydemir (Silistra)-Chiciu (Călăraşi).