Vineri, 6 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

PSD guvernează prin rezultate concret, nu prin vorbe goale! Nu închidem centralele pe cărbune până nu avem ce pune în loc!

După săptămâni de discuții tehnice cu Comisia Europeană, conduse de ministrul PSD al Energiei, Bogdan Ivan, România a obținut aprobarea pentru continuarea producției de energie pe bază de cărbune la Turceni, Rovinari, Mintia și Paroșeni.

Asta înseamnă:

* 15.000 de locuri de muncă protejate

* 400.000 de gospodării încălzite în continuare

* 1.000 MW capacitate menținută în sistemul energetic național

* Protecție reală pentru muncitorii din energie și familiile lor

După luni de negocieri tehnice și instituționale cu  cei Comisia Europeană, s-a  obținu tmodificarea calendarului de închidere a capacităților energetice pe bază de cărbune, prevăzută în Ținta T119 din PNRR.

Este o decizie esențială pentru: menținerea siguranței Sistemului Electroenergetic Național; asigurarea continuității termoficării pentru municipiile Craiova și Râmnicu Vâlcea;

protejarea a peste 4.500 de locuri de muncă din Complexul Energetic Oltenia, Govora și Craiova.

Prin noul calendar, 900 MW vor rămâne funcționali până la 1 ianuarie 2030, în condiții controlate și conforme cu cerințele europene.

În lipsa acestei renegocieri, România ar fi riscat: până la 1,8 miliarde euro penalități; blocarea plăților din PNRR; închiderea bruscă a unor capacități vitale pentru stabilitatea sistemului energetic

”Le mulțumesc liderilor coaliției, partenerilor din Comisia Europeană, domnului ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, vicepreședintei Comisiei Europene Roxana Mînzatu și colegilor din Ministerul Energiei pentru această reușită.

România rămâne ferm angajată în tranziția către energie curată, dar o face responsabil, fără a pune în pericol economia, locurile de muncă și siguranța energetică a țării!” a transmis ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

 Planul de restructurare actualizat a fost transmis către Direcția Competitivitate din cadrul Comisiei Europene și prevede decalarea termenelor de închidere a unităților pe cărbune până la finalul anului 2029. Potrivit propunerilor înaintate, la nivelul Complexului Energetic Oltenia vor continua să funcționeze cinci exploatări miniere, în concordanță cu necesarul alimentării capacităților de producție a energiei electrice pe bază de lignit (inclusiv pentru Electrocentrale Craiova).

Ca urmare a acestui demers, planul de restructurare al companiei a fost revizuit, implicand actualizarea jalonului 119 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), într-o manieră care să permită adaptarea treptată. Soluțiile propuse de Complexul Energetic Oltenia vizează asigurarea viabilității economice, continuarea investițiilor în noi capacități de producție (CCGT și fotovoltaice) și modernizarea infrastructurii energetice, contribuind astfel la menținerea competitivității României în contextul tranziției energetice la nivel european.

Nu închidem centralele pe cărbune până nu avem ce pune în loc!

”Victoria de astăzi este una pentru toți românii care au dreptul la energie sigură și accesibilă. După luni de muncă și eforturi susținute, ministrul PSD Bogdan Ivan a reușit prin negocierile de la Bruxelles să țină deschisă în continuare energia pe cărbune. Este o decizie strategică și responsabilă: România nu-și permite să închidă aceste surse de energie esențiale fără alternative reale. Fără ele, am fi împinși spre importuri masive, facturi uriașe pentru populație și riscuri de blackout. Eu am spus de la început: nu putem renunța la cărbune până nu avem ce pune în loc!

Am fost mereu de partea oamenilor care lucrează în aceste centrale și am luptat pentru păstrarea locurilor de muncă și a echilibrului energetic.

Din păcate, ani la rând, alți miniștri nu au făcut nimic concret. Unii doar vorbeau fără rezultate concrete, iar alții chiar se opuneau inițierii dialogului pentru prelungirea planului de restructurare. Un exemplu concret îl reprezintă răspunsul dat în 2022 de ministrul Energiei de atunci, domnul Virgil Popescu, în care spunea foarte clar că ”Ministerul Energiei nu intenționează la data prezentei să inițieze un dialog cu Comisia Europeană pentru modificarea/decalarea termenelor de închidere a grupurilor energetice, respectiv a carierelor miniere din cadrul CE Oltenia, astfel de cum au fost autorizate de Comisia Europeană, prin Decizia nr. C(2022)553 final din 26.01.2022″.

A fost nevoie de eforturi din partea mea și a întregii echipe de la Gorj și de un ministru PSD hotărât, care să transforme vorbele în fapte. Cu sprijinul nostru, Ministerul a venit cu documente clare, analize solide și o strategie care nu mai poate fi ignorată.

Ce înseamnă această reușită? Siguranță energetică pentru România, locuri de muncă salvate în Gorj și în alte zone carbonifere și facturi ținute sub control pentru toți consumatorii. Nu doar că nu stingem lumina în țară, dar dăm un semnal clar: România are un plan, are viziune și are lideri care nu cedează presiunilor externe. Iar noi, cei care am crezut de la început în această luptă, ne vom asigura că această direcție este urmată până la capăt” a ținut să declare Mihai Weber, deputat, liderul social-democraților din județul  Gorj.

Angella Dumitrașcu

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă