Accidentul s-a produs în jurul orei 11:37, în subteranul minei Livezeni, la banda 5, orizontul 300.
Potrivit reprezentanților CEVJ, electricianul în vârstă de 55 de ani efectua o intervenție pentru remedierea unui defect electric, când a fost rănit în împrejurări care, deocamdată, nu au fost pe deplin clarificate.
„În jurul orei 11:37, la EM Livezeni a avut loc un accident de muncă, în urma căruia un electrician în vârstă de 55 de ani a fost rănit. El este deja la UPU Petroșani, unde beneficiază de îngrijiri de specialitate. Urmează să fie transferat la București, pentru mai multă siguranță.
Accidentul a avut loc în urma unei intervenții pentru remedierea unui defect electric survenit la banda 5, orizontul 300. La acest moment, cauzele și împrejurările producerii accidentului sunt cercetate de echipe de specialiști din cadrul ITM Hunedoara și CEVJ”, a declarat purtătorul de cuvânt al CEVJ, Oana Stoicuța.
Victima a fost stabilizată la Unitatea de Primiri Urgențe din Petroșani și va fi transferată de urgență la un spital din București, cu secție de arși.
Cauzele și împrejurările producerii accidentului sunt cercetate de echipe de specialiști din cadrul ITM Hunedoara și CEVJ.