Marți, 14 iulie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Amalia Lică, ocupă locul opt în finala de la panglică la Europenele de gimnastică ritmică

Gimnasta română Amalia Lică, aflată în primul an de seniorat, a încheiat duminică pe locul al optulea finala de la panglică din cadrul Campionatelor Europene de gimnastică ritmică de la Tallin (Estonia).

Cvadruplă campioană europeană de junioare și medaliată în cadrul etapelor din acest an a Cupei Europei, Amalia Lică a fost notată cu 26.350 puncte în finala de la panglică (11.1 – dificultate, 7.450 – execuție, 7.850 – artistic, 0.050 – penalizare). Câștigătoare la respectivul obiect a fost campioana olimpică Darja Varfolomeev, din Germania, cu 30.650 puncte, iar medaliile de argint și de bronz au fost obținute de israelianca Maayan Sumkin (29.550p), respectiv de ucraineanca Taisiia Onofriichuk (29.500p).

În celelalte trei finale pe obiecte de la competiția continentală s-a impus aceeași sportivă, Stiliana Nikolova, din Bulgaria (30.300p – cerc, 29.800p – minge, 30.400p – măciuci).

„La doar 16 ani, Amalia Lică a pășit cu grație și forță în finala europeană de panglică, alături de cele mai mari senioare ale momentului. Astăzi, Amalia nu doar a concurat – a confirmat”, a transmis Federația Română de Gimnastică Ritmică.

Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă