ZIUA REZERVISTULUI MILITAR 2025
În fiecare an, la 31 mai, Armata Română sărbătorește ZIUA REZERVISTULUI MILITAR, eveniment plin de semnificații pentru militarii armatei, pentru toți aceia care au slujit, un număr important de ani, sub falduri de tricolor, Țara, Poporul și Neamul, cărora le-a jurat credință nestrămutată, până la sacrificiul suprem.
La data de 31 mai 1864, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a fost adoptată „Legea asupra poziției ofițerilor”, primul act normativ care dă identitate, valoare și sens corpului cadrelor militare în rezervă. În memoria acestui eveniment și în semn de respect pentru cei care au făcut din militărie profesia lor de o viață a fost instituită Ziua Rezervistului militar prin Hotărârea Guvernului României nr. 467 din 12 mai 2010. Prin această hotărâre instituțiile publice din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională pot sprijini, în condițiile legii, manifestările prilejuite de acest eveniment.
Instituirea Zilei Rezervistului Militar prin Hotărârea Guvernului nr. 467/2010, reprezintă o recunoaștere a meritelor cadrelor militare în rezervă sau în retragere, acestea fiind un adevărat reper de stabilitate și încredere pentru Poporul Român. Rezerviștii militari sunt o categorie socio-profesională cu un statut bine definit în cadrul societății românești contemporane, care merită recunoaștere, respect și prețuire din partea societății și a Țării. Din păcate, realitatea zilelor noastre chiar și în condițiile unui climat de insecuritate la granițele țării noastre arată că Rezerva Armatei Române este marginalizată de către clasa politică prin etichetări și discriminări nemeritate în comparație cu alte segmente socio-profesionale.
Rezervistul nu este un simplu civil care s-a rupt complet de militărie, de armată, ci un militar gata să răspundă prezent, atunci când datoria față de țară îl va chema. El nu a predat definitiv arma, ci doar o păstrează în „cui”, iar la ordinul de chemare este gata să o folosească pentru apărarea patriei. Au fost situații în care ofițeri rezerviști au fost rechemați, la ordin și numiți în funcții militare de conducere, unii dintre aceștia au fost numiți în diferite demnități publice, iar alții sunt profesori în cadrul învățământului universitar civil și militar, atât în țară cât și în state membre NATO. Ei reprezintă și anumite modele, chiar și formatori pentru comunitățile din care fac parte. Rezerviștii sunt activi în diferite fundații și asociații cu profil militar sau civil. Rezerviștii sunt acele persoane pentru care patriotismul, iubirea de patrie, de neam și de țară constituie o datorie de onoare, un principiu fundamental, un legământ între el, țară și divinitate, mergând până la sacrificiu suprem. Rezervistul poartă cu el crucea milităriei toată viața, chiar și dincolo în cadrul „Escadrilei din Ceruri”.
Sufletul rezervistului este asemenea unei scântei dintr-o flacără de o imensă măreție, de o uriașă înălțime, ajungând până la cer care se desprinde, trăiește o anumită experiență și se întoarce din nou la flacără. Rezervistul, acest cunoscător fin al valorilor adevărate, al momentelor firave dintre viață și infern, nu moare niciodată, el se mulțumește să dispară din istorie și să se întoarcă „acasă”. Instituția rezervistului este una de castă, de camaraderie, chiar de vocație, dar și de cunoaștere. Orice persoană poate deveni o celebritate. Cu militarul se întâmplă altceva. Pentru că dacă nu ai vocație, nu ai dragoste pentru neam și țară este foarte greu să te formezi ca patriot. Cine își asumă crucea de militar, își asumă responsabilitatea patriotului, a celui care ia parte la războiul războaielor, unde sufletul eroului primește libertatea zilei „care nu cunoaște amurgul, a zilei care nu cunoaște umbra”. Cel care își asumă crucea militarului îmbracă cămașa morții ca și mireasa rochia pentru solemnitatea nunții.
Astăzi, din păcate, asistăm la o încercare de inoculare a unei înțelegeri greșite a instituției rezervistului în societatea contemporană, care ar fi, după opinia unora, doar aceea de a se afla în treabă. Se uită intervenția oportună și folositoare a luptătorilor Armatei României de-a lungul veacurilor. Nu numai faptul că rezerviștii au fost umiliți de clasa politică actuală în diferite feluri, până la diminuarea pensiilor militare, (nu pensii speciale, nu pensii nesimțite), ci există, așadar o tendință de minimalizare a rolului important al rezervistului pentru comunitate, pentru societate, pentru interesul național. Nu de mult timp, am văzut o emisiune la un post de televiziune în care un prezentator punea tot felul de întrebări, una mai bizară decât cealaltă, printre care: De ce să ne aducem aminte de mai marii noștri conducători de oști? Ce a făcut Decebal, Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul? De ce să fim mândri de astfel de oameni? De ce să-i luăm ca modele în viața noastră? Mai avem nevoie de militari?
Tuturor celor mai mult sau mai puțin sceptici, celor care au uitat că sunt români și au pierdut cea mai mică fărâmă de patriotism le readucem aminte că cea mai mare și nobilă misiune de pe pământ este aceea de slujire a omului, iar cea de-a doua misiune, la fel de măreață, este aceea de slujire a patriei și a neamului, sub arme. Există ceva în țara aceasta pe care nici-o gafă politică și nici-o tragedie istorică nu o va putea suprima. Există forța jertfei depline pentru semeni, neam și țară, există acel izvor de putere și fără putință de secat. Există un legământ sfânt al militarului, există un simbol al demnității, al onoarei, al respectului, există un om care și-a îndeplinit misiunea: rezervistul.
La mulți ani, tuturor rezerviștilor militari!
Col. (rtr.) Gigi BUȘE
Distribuie:
