Sâmbătă, 7 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Acuzațiile privind fraudarea alegerilor prezidențiale, respinse de AEP

Autoritatea Electorală Permanentă respinge acuzațiile de fraudă lansate de George Simion, spunând că sunt false și nefondate. AEP afirmă că alegerile din 2025 s-au desfășurat corect, iar sistemele informatice, inclusiv blockchain-ul, au asigurat integritatea procesului electoral.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) reacționează la acuzațiile de fraudă electorală lansate de George Simion în mediul online, catalogându-le drept „complet false și nefondate”.

Într-un comunicat, oficialii subliniază că alegerile prezidențiale din 2025 s-au desfășurat „într-un climat de integritate, corectitudine și transparență”, iar sistemele informatice utilizate au respectat toate standardele de securitate.

„Implementarea soluției tehnice de blockchain a făcut imposibilă apariția ingerințelor de orice fel în fluxul de date”, precizează AEP, referindu-se la tehnologia folosită pentru a asigura integritatea rezultatelor.

Instituția menționează că nu s-au înregistrat sesizări privind incidente care ar fi putut afecta rezultatul scrutinului, iar observatorii internaționali prezenți în secțiile de votare din țară și străinătate nu au raportat nereguli semnificative.

AEP atrage atenția că răspândirea informațiilor false are „doar obiectivul de a submina încrederea cetățenilor în instituțiile statului”, în contextul unui „climat informațional dominat de tehnici și tactici care vizează propagarea dezinformărilor”.

Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă