Duminică, 10 mai
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

PKK: kurzi anunță decizia de a se dizolva și de a pune capăt deceniilor de conflict cu Turcia

Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a declarat luni că se va autodizolva, potrivit presei apropiate de gruparea separatistă militantă, scrie CNN. Decizia reprezintă o mișcare istorică după decenii de conflict cu Turcia. Zeci de mii de oameni și-au pierdut viața în tot acest timp.

„Al 12-lea Congres al PKK a decis să dizolve structura organizațională a PKK și să pună capăt metodei luptei armate”, a declarat grupul într-o declarație, potrivit agenției de presă pro-kurde Firat News Agency, notează CNN. Decizia pune capăt unui conflict care durează de aproape cinci decenii. Mare parte din lupte s-au concentrat pe dorința grupării de a institui un stat kurd independent în sud-estul țării.

Totodată, anunțul vine în contextul în care în luna martie, PKK a declarat o încetare imediată a focului după ce liderul întemniţat, Abdullah Öcalan, le-a cerut luptătorilor să depună armele și să dizolve gruparea.

Potrivit Deutsche Welle, kurzii constituie un grup etnic de cel puțin 30 de milioane de persoane care au fost împărțite între Turcia, Irak, Siria și Iran atunci când aliații occidentali au redesenat granițele după sfârșitul Primului Război Mondial.

Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 09:26 | 24.04.2025

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă