Infanteria Română sărbătorită la 195 de ani existență
La 30 aprilie 2025 se împlinesc 195 de ani de când s-au pus bazele constituirii și consacrării infanteriei ca armă de sine stătătoare a Principatelor Române, prin hotărârea din 30 aprilie 1830 a Divanurilor domnești de la București și Iași privind organizarea unei armate naționale.
Infanteria este una dintre cele mai importante arme din compunerea forțelor terestre, care se bucură de un binemeritat prestigiu, câștigat de-a lungul unei istorii glorioase, care a contribuit hotărâtor la câștigarea marilor bătălii din istoria poporului român.
Înființarea Infanteriei a fost posibilă după semnarea Tratatului de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829), încheiat între Rusia și Turcia după războiul ruso-turc, care prevedea că Țările Române obțin dreptul să-și organizeze „un număr de gărzi înarmate pământene”, ceea ce însemna să-și înființeze propria lor putere militară, „ale cărei număr și întreținere aveau să fie stabilite de domni împreună cu divanele lor”. În luna aprilie 1830, Divanurile domnești de la București și Iași au aprobat proiectul de lege privind organizarea unei armate naționale. În istoria militară a poporului român, 30 aprilie a rămas ca data întemeierii infanteriei române moderne. Afirmarea acestei arme, care a participat la făurirea statului național unitar român, a avut loc și datorită faptului că a avut un cadru legislativ care i-a permis dezvoltarea. Astfel, în 30 aprilie 1830 s-a hotărât înființarea în Țara Românească a 6 batalioane de pedestrime și 6 escadroane de cavalerie. Din aceste forțe, s-au creat 3 regimente mixte: unul la Bucureşti, unul la Ploiești și altul la Craiova. Totodată, în Moldova au fost create un batalion de infanterie și un escadron de cavalerie, din care a luat ființă primul regiment mixt, cu garnizoana la Iași.
Trebuie să menționăm că putem împărți istoria acestei arme în patru mari părți:
Prima perioadă este aceea a dezvoltării armei și este cuprinsă între anii 1830-1900.
A doua perioadă este cea a afirmării pe scena istoriei și sacrificiilor supreme pentru crearea României Mari, cuprinsă între anii 1900-1948.
A treia perioadă este cea comunistă, în care valorile liberale au fost schimbate cu cele socialist-comuniste, cuprinsă între anii 1948-1989.
A patra perioadă, o putem denumi perioada euroatlantică sau postmodernă, fiind cea a integrării în structurile euroatlantice și a afirmării în Războiul contra Terorismului declanșat și condus de Statele Unite ale Americii. Este o perioadă marcată de Teatrele de Operații din Irak și Afganistan, o perioadă în care generații de militari au învățat și s-au pregătit din punct de vedere tactic, operațional și strategic.
Dezvoltarea infanteriei române a mers în paralel cu dezvoltarea statului român.
După Unirea celor două provincii românești, Moldova și Țara Românească, la 1859, infanteria a făcut progrese importante, ajungând, în anul 1860, la efective de 10.848 de oameni.
La intrarea României în Primul Război Mondial, infanteria mobilizată în august 1916 totaliza 20 de divizii cu 366 batalioane. Din efectivul de peste 400.000 mobilizați, peste 300.000 îl reprezenta infanteria, ceea ce reprezenta circa 80% din forțele participante la război. Măsurile ulterioare de reorganizare a armatei și o instruire mai bună au dus la obținerea victoriilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz. După reorganizarea armatei din 1917, infanteria a fost structurată în 15 divizii de infanterie. Măsurile de reorganizare și o instruire mai bună au dus la obținerea victoriilor din vara acelui an, de la Mărăști, Mărășești și Oituz. În anul 1938, infanteria reprezenta 52% din efectivele armatei.
În urma schimbărilor ce au avut loc în baza legii din 1940, infanteria dispunea de următoarele categorii de mari unități și unități: divizii de infanterie; divizii de fortificații; brigăzi motomecanizate; brigăzi de infanterie; grupuri de vânători de munte; regimente de Infanterie; grupuri de vânători moto; regimente de infanterie-fortificații; batalioane de gardă – batalioane de grăniceri; batalioane de vânători de munte; batalioane de infanterie ușoară; companii de mitraliere, divizioane și brigăzi mixte de munte; companii antitanc și antiaeriene, centrul de instrucție al infanteriei cu regiment al centrului; școli militare de ofițeri și subofițeri activi și de rezervă; regiment care de luptă; centrul de instrucție motomecanizat cu regimentul centrului.
În anul 1938, infanteria reprezenta 52% din efectivele armatei, iar după cel de-Al Doilea Război Mondial a cunoscut o dezvoltare semnificativă, perfecționându-și atât structurile organizatorice, cât și înzestrarea luptătorilor și a unităților cu armament și tehnică de luptă moderne, pregătind cadrele, modernizând baza materială și participând la combaterea efectelor inundațiilor din anii 1970 și 1975 și a cutremurului din 1977.
Prin acțiunea de reorganizare a armatei de după 1945 s-a efectuat reducerea efectivelor organismului militar, în primul rând prin desființarea unor unități și mari unități. Astfel, s-a ajuns ca infanteria să dispună de un efectiv de 52065 oameni dintre care 5098 ofițeri, 572 maiștri militari, 5505 subofițeri și 40890 gradați și soldați; o divizie de infanterie avea aproape 4400 de oameni iar un regiment de infanterie circa 730. Au fost reorganizate și școlile militare de ofițeri și subofițeri activi de infanterie, precum și Centrul de Instrucție al Infanteriei, asigurându-se o mai bună dotare a acestuia cu armament, tehnică de luptă și materiale necesare activității de pregătire. La regimentele de infanterie s-a introdus al treilea batalion de infanterie (care fusese desființat în 1945) și un divizion de artilerie ușoară, crescând astfel puterea de izbire, de foc și de manevră a unității.
Potrivit prevederilor legilor 205 și 206 din Iunie 1947 structura generală a Armatei Române cuprindea Armata de Uscat, cu efective de 100 de mii de militari, grupați în 4 divizii de infanterie, o divizie blindată, o divizie motomecanizată și în alte unități de diferite arme. Prin noua organizare efectuată în anul 1947, se poate spune că infanteria română s-a diversificat în sensul că din 6 divizii de infanterie 2 au fost transformate în divizie blindată și respectiv divizie motomecanizată, mărindu-se astfel forța de izbire de foc și de manevră a armatei. După 1956 și până în anul 1989, infanteria și-a perfecționat structurile organizatorice, înzestrarea luptătorilor, subunităților, unităților și marilor unități cu armament și tehnică de luptă moderne din producția internă, în procent de peste 95%. Concomitent a desfășurat pregătirea pentru luptă și a participat la combaterea efectelor inundațiilor din anii 1970 și 1975 și a cutremurului din 1977, dar și la alte activități în economia națională.
În conformitate cu Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.102 din 30.07.1990, începând cu 01.08.1990, Comandamentul Infanteriei și Tancurilor s-a reorganizat în Comandamentul Trupelor de Uscat, în compunerea căruia au intrat: Direcția Tehnică de Tancuri și Auto; Inspectoratul General al Infanteriei și Vânătorilor de Munte; Inspectoratul General al Blindatelor; Inspectoratul General al Artileriei; Inspectoratul General al Geniului; Inspectoratul General al Protecției Antichimice; Inspectoratul General al Apărării Antiaeriene a Trupelor de Uscat. Ulterior în baza Ordinului general al ministrului Apărării Naționale nr. 24 din 30.08.1993, Comandamentul Trupelor de Uscat s-a transformat în Statul Major al Trupelor de Uscat, având în subordine armate de arme întrunite, instituțiile de învățământ și formațiuni de diferite arme subordonate direct.
Începând cu data de 11.04.2000, în baza Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. S 8, referitoare la „Planul – cadru privind procesul de restructurare și modernizare a armatei României”, Statul Major al Trupelor de Uscat a fost denumit Statul Major al Forțelor Terestre. În prezent, Forțele Terestre, din care fac parte unitățile de infanterie, constituie categoria de forțe de bază a Armatei României. Principalele unități de infanterie subordonate Statului Major al Forțelor Terestre sunt Divizia 1 „Dacica” și Divizia 4 Infanterie „Gemina”, cu brigăzile și batalioanele de infanterie subordonate destinate ca, independent sau împreună cu celelalte arme, să desfășoare acțiuni militare decisive, în orice zonă de operații și pe orice direcție a teritoriului național. Sunt o forță capabilă să realizeze prezența, extinderea, continuitatea și dominația în teren și să susțină în orice moment toată gama acțiunilor militare, iar structurile din compunerea lor sunt prezente pe întregul teritoriu național.
Infanteria Română a reprezentat principala armă care a contribuit la realizarea statului român, așa cum îl cunoaștem astăzi. Denumită de mulți istorici „regina bătăliilor”, Infanteria Română a avut nevoie de crearea unui cadru legislativ optim care să-i permită dezvoltarea și afirmarea pe scena istoriei.
Un gând pios pentru cei care și-au jertfit viața de-a lungul istoriei infanteriei, un gând de recunoștință către Eroii Infanteriei Române. Glorie Eternă!
Cu această ocazie, urăm tuturor militarilor din arma Infanterie multă sănătate și succes în îndeplinirea misiunilor încredințate!
Col. (rtr.) Gigi Bușe
Distribuie:
