Sâmbătă, 7 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Tranzacția deceniului în lumea medicală. Finlandezii au cumpărat integral rețeaua Regina Maria

Mehiläinen Group, cel mai mare furnizor privat de sănătate din Finlanda, a cumpărat integral reteaua Regina Maria, alături de compania sârbă MediGroup, ambele aflate în portofoliul fondului de investiţii Mid Europa.

Acţionarul majoritar al Mehiläinen este fondul de investiţii CVC Capital Partners, cu 71%, alţi acţionari importanţi fiind Fondul de Pensii de Stat din Finlanda-Varma, alături de alte două fonduri de pensii din aceeaşi ţară. Tranzacţia este supusă aprobării anti-trust şi se aşteaptă a fi concretizată până la finalul acestui an.

Reţeaua de sănătate REGINA MARIA are un portofoliul de aproape 1 milion de abonamente şi aproximativ 13.000 de parteneri corporate. Reţeaua este al doilea actor din piaţa de profil, cu afaceri totale de 1,9 mld. lei (circa 400 mil. euro) în 2023, arată datele din anuarul ZF Cei Mai Mari Jucători din Economie.

CVC are active totale sub management în valoare de 200 de miliarde de euro, fiind astfel, de departe cel mai mare fond de investiţii care pariază recent direct pe România. Singurul investitor de talie mai mare decât CVC este gigantul american Blackstone, care are o participaţie minoritară în Superbet din 2019.

“REGINA MARIA este unul dintre furnizorii de servicii private de sănătate care înregistrează cea mai rapidă creştere şi are cel mai înalt nivel de calitate medicală din Europa, beneficiind de managementul unora dintre cei mai buni profesionişti din domeniu. Am urmărit cu atenţie dezvoltarea reţelei de-a lungul anilor şi suntem cu adevărat încântaţi de oportunitatea achiziţiei. MediGroup, compania soră a REGINA MARIA în Serbia, este, de asemenea, un jucător de top în piaţă şi asigură un nivel excelent de calitate pacienţilor săi. Aştept cu nerăbdare să lucrez alături de Fady şi extraordinara sa echipă de management”, a afirmat Janne-Olli Järvenpää, CEO, Mehiläinen Group.

Originar din Finlanda, cu o istorie de 115 ani, Mehiläinen Group este prezent astăzi în 5 ţări europene. Operaţiunile grupului reunesc, în prezent, peste 890 de clinici şi locaţii medicale şi o reţea de peste 37.000 de profesionişti în sănătate.

Grupul deserveşte, anual, peste 2,2 milioane de clienţi şi a raportat o cifră de afaceri de 2,06 miliarde euro în 2024, în creştere cu 11,5% faţă de 2023.

Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă