Premierul ucrainean anunță condițiile în care Kievul va semna acordul mineralelor
Premierul ucrainean Denîs Şmîhal, a anunțat marți, 4 martie 2025, că Ucraina „este absolut hotărâtă să-și continue cooperarea cu Statele Unite”, după ce Casa Albă a anunțat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene și Kievului în războiul împotriva Rusiei.
„Statele Unite sunt un partener important și trebuie să păstrăm acest lucru”, a spus premierul Ucrainei, într-o conferință de presă, la Kiev, relatează Le Monde, potrivit Agerpres. „Vom face totul pentru a rezista”, dă el asigurări, în contextul în care anunțul Washingtonului aruncă atât Kievul, cât și pe aliații europeni în necunoscut. Denîs Şmîhal a anunțat că Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu Statele Unite. El a dat asigurări că Kievul așteaptă o „întoarcere” americană pe canale diplomatice în acest subiect. Însă Ucraina nu va face concesii teritoriale, subliniază premierul ucrainean. „Ucraina este o țară suverană și independentă, ale cărei frontiere sunt recunoscute de către comunitatea internațională. Nu discutăm și nu putem discuta despre pierderi teritoriale”, a subliniat Denîs Şmîhal. „Avem nevoie și cerem garanții de securitate concrete, atât din partea Statelor Unite, cât și a Europei și statelor G7. Acestea sunt de o importanță existențială nu doar pentru Ucraina, ci și pentru Uniunea Europeană (UE)”, concluzionat premierul ucrainean.