Vineri, 6 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Surse Reuters: Întâlnie secretă în Elveţia. Americanii și rușii au purtat discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina

Participanţi americani şi ruşi s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina. Acest lucru s-a întâmplat în ultimele luni, iar o astfel de întâlnire ar fi avut loc inclusiv săptămâna trecută.

Trei surse care cunosc acest subiect au declarat pentru agenţia Reuters că aceste discuţii, purtate în secret în Elveţia, au reprezentat un canal secundar. Unele discuţii ar fi avut loc chiar în timpul perioadei de tranziţie dintre administraţia Biden şi cea a lui Trump, după victoria obţinută de republican la alegerile prezidenţiale de la începutul luniii noiembrie. Deşi participanţii au experienţă diplomatică şi de securitate, aceştia nu sunt oficiali guvernamentali şi nu a fost imediat clar dacă vreunul a fost trimis de guvernele lor, au declarat două dintre surse pentru Reuters. Cu toate acestea, nu este clar care a fost ordinea de zi a acestor întrevederi din Elveţia sau dacă oficiali ucraineni au luat parte la discuţii. De asemenea, nu se cunoaşte exact momentul în care au început aceste întâlniri.Întrevederile care nu au fost dezvăluite până acum evidenţiază eforturile din culise ale SUA şi Rusiei de a explora modalităţi de a pune capăt războiului din Ucraina, în ciuda unei rupturi a contactelor oficiale sub administraţia lui Joe Biden. Una dintre surse a descris discuţiile din Elveţia drept discuţii neoficiale orientate mai degrabă spre îmbunătăţirea comunicării şi discutarea ideilor decât spre elaborarea de propuneri concrete. În cursul acestei săptămâni, la Riad, în Arabia Saudită, oficiali americani şi ruşi s-au întâlnit pentru a începe negocierile de pace privind războiul din Ucraina. La aceste discuţii, atât Ucraina, cât şi Europa nu au fost invitate.

Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă