JD Vance lăudat de Donald Trump pentru discursul din Germania. Vicepreşedintele SUA a criticat anularea alegerilor prezidenţiale din România
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat vineri că Europa „îşi pierde” libertatea de exprimare şi a lăudat remarcile vicepreşedintelui JD Vance la Conferinţa de Securitate de la Munchen, spunând că a fost „un discurs foarte strălucit”.
Vorbind cu reporterii în Biroul Oval, când a fost întrebat despre discursul lui Vance, Trump a spus: „I-am ascultat discursul, iar el a vorbit despre libertatea de exprimare. Şi cred că este adevărat în Europa (…) ei îşi pierd minunatul drept al libertăţii de exprimare. Europa trebuie să aibă grijă”. Trump a subliniat, de asemenea, imigraţia ca fiind o provocare majoră pentru Europa. „El a vorbit despre imigraţie. Şi Europa are o mare problemă cu imigraţia, uitaţi-vă doar la ce s-a întâmplat cu criminalitatea, uitaţi-vă la ce se întâmplă în diferite părţi ale Europei”, a spus Trump.