Vineri, 6 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Avertisment transmis de Volodimir Zelenski. SUA şi Rusia nu trebuie să excludă Ucraina de la masa negocierilor: ar transmite un semnal „foarte periculos”

Excluderea Kievului din negocierile privind încetarea focului în Ucraina ar transmite un semnal „foarte periculos” dictatorilor lumii, susţine Volodimir Zelenski.

„Dacă vor exista discuţii directe între America şi Rusia fără Ucraina, este foarte periculos”, a declarat Zelenski într-un interviu acordat Associated Press. „Ei pot avea propriile lor relaţii, dar a vorbi despre Ucraina fără noi – este periculos pentru toată lumea”, a spus el. Astfel de negocieri SUA-Rusia i-ar permite lui Putin să „arate că a avut dreptate. A obţinut impunitate şi compromis”, a spus Zelenski. „Acest lucru va însemna că oricine poate acţiona astfel. Şi acesta va fi un semnal pentru alţi lideri care se gândesc să facă la fel”, a spus preşedintele ucrainean. Remarcile lui Zelenski au venit după ce Donald Trump a declarat vineri că oficialii americani şi ruşi „discută deja” despre războiul din Ucraina. Trump a declarat că administraţia sa a avut discuţii „foarte serioase” cu Moscova, dar nu a dat detalii.Trump a ameninţat cu mai multe sancţiuni şi taxe pentru Rusia dacă Putin nu opreşte invazia, dar în acelaşi timp SUA au suspendat ajutorul umanitar vital pentru Ucraina. Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a declarat într-un interviu recent că Ucraina a fost dată înapoi cu 100 de ani de războiul Rusiei, dar va trebui totuşi să facă compromisuri la fel ca şi Kremlinul. „Credem că ceea ce a făcut Putin a fost teribil, invadarea ţării, atrocităţile pe care le-a comis, a făcut lucruri oribile. Dar necinstea care a existat este că am făcut cumva oamenii să creadă că Ucraina ar putea împinge Rusia înapoi la cum arăta lumea în 2012 sau 2014, înainte ca ruşii să ia Crimeea”, a spus Rubio. „Iar rezultatul pe care l-au cerut a fost să finanţeze un impas prelungit în care suferinţa umană continuă … şi care trebuie să se încheie”, a adăugat Rubio.

Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă