Sâmbătă, 7 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Vor fi proteste zilnice la Târgu Jiu

Anunțul vine de la Federația Națională a Muncii care a comunicat că pichetările vor începe marți, 14 ianuarie 2025, și se vor desfășura până la sfârșitul acestei luni.

,,Vă facem cunoscut că în Târgu Jiu, județul Gorj, începând cu ziua de marți, 14 ianuarie 2025, în fiecare zi lucrătoare, până la finele lunii ianuarie, între orele 15:00 și 17:00, se va desfășura o pichetare organizată de către noi în fața sediului Prefecturii Gorj. La pichetare vor participa circa 50 de persoane. Scopul pichetării îl constituie manifestarea protestului în legătură cu ordonanța „Trenulețul foamei”, salarizarea, condițiile de muncă și drepturile de pensii ale membrilor noștri de sindicat, salvarea CEO, încălcarea drepturilor constituționale ale membrilor noștri și instalarea la Președinție a unui cetățean care a dat o lovitură de stat și acum uzurpă calitatea de președinte al României (nu, Hotărârea nr.

32/2024 a CCR NU A DECIS PRELUNGIREA „DOMNIEI” CETĂȚEANULUI IOHANNIS DINCOLO DE MANDATUL SĂU CONSTITUȚIONAL, CI DOAR CONSTATĂ DREPTURILE ȘI PREROGATIVELE SALE ÎN INTERIORUL CELOR 5 ANI DE MANDAT!!!). Vă asigurăm că pichetarea se va desfășura în mod pașnic și civilizat. Din partea noastră sunt împuterniciți să asigure și să răspundă de măsurile privind buna organizare a adunării, astfel încât aceasta să se desfășoare în condiții pașnice, civilizate și să nu degenereze în acte de violență, do Constantin Crețan – telefon mobil: 0728.39.65.72, Cornel Safta, Mihai Pănescu, Rodica Sturzu și Virgil Popeangă”, a comunicat Federația Națională a Muncii.

Gigi Bușe

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă