Sâmbătă, 7 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din țară, inaugurat în județul Gorj. Este dotat cu baterii de stocare

Compania turcească Saves a deschis cel mai mare parc fotovoltaic din judeţul Gorj şi unul dintre cele mai mari din România în localitatea Cojani, din oraşul Târgu Cărbunești. Valoarea investiţiei este de aproximativ 20 milioane de euro.

Este vorba de un parc fotovoltaic cu o capacitate de 20 MW, care are şi o instalaţie de stocare a energiei de 3 MW. Compania care a făcut această investiție este una dintre cele mai mari din Turcia, cu un portofoliu format din parcuri solare şi din unități care produc energie eoliană. Au decis să investească în acest proiect, finanţat cu fonduri europene nerambursabile. Nu doar că vom produce energie verde şi vom ajuta ca consumatorii să aibă parte de preţuri mai bune la energie, dar vom fi şi un ajutor pe Transelectrica”, a spus Laura Ciuhu, reprezentant al Lara Business Energy, dezvoltatorul proiectului. Aceasta a spus că va fi extinsă capacitatea de stocare:,,Urmează să extindem parcul de baterii pentru perioada următoare. Anul viitor va fi o nouă etapă în procesul de investiţie. Probabil se vor mai investi încă 10 milioane de euro”. Ibrahim Akgu, CEO al companiei turcești, a spus că îşi doreşte să devină un jucător important pe piața de energie regenerabilă din România: „Sunt emoţionat că mă aflu aici. Este prima investiţie din România, dar este primul pas în planul nostru de dezvoltare şi ne vom creşte capacitatea în România. Ne dorim să devenim un jucător important”. Investiţia a fost realizată într-un timp record Investiţia s-a realizat într-o perioadă scurtă de doar opt luni de zile: „În momentul de faţă am început perioada de probe şi obiectivul nostru este ca la sfârşitul luni noiembrie să avem licenţă de producător şi să putem vinde pe piaţă energie verde. Prin implicarea autorităţilor am reuşit să finalizăm investiţia într-un timp record”, a mai spus Laura Ciuhu.

Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj prezent la deschiderea investiţiei a declarat: „Sunt onorat şi bucuros că mă aflu alături de d-voastră şi să vă spun bun venit oaspeţilor din Turcia. Vă mulţumim că ați ales să investiţi în Cojani. Pentru mine, ca reprezentant al autorităţii publice județene, orice investiţie şi fiecare loc de muncă contează şi vă mulţumesc pentru asta. Vă asigurăm de suportul nostru în continuare, iar dacă doriţi să investiţi în continuare aveţi suportul meu şi al autorităţilor locale din Târgu Cărbuneşti”.

Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă