Vineri, 6 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Armata Română recrutează tineri pentru a deveni luptători de comando

Armata Română recrutează tineri pentru a deveni luptători de comando. După un curs de formare care durează opt luni, aceștia trebuie să știe să folosească armele, să sară cu parașuta, să înoate și să facă scufundări.

Cei care vor să devină luptători de comando în Armata Română trebuie să aibă 18 ani împliniți, permis de conducere și o condiție fizică foarte bună. În etapa de selecție, candidații trebuie să treacă de mai multe probe sportive în care le sunt testate viteza, îndemânarea, forța și rezistența.

Ca să fie selectați, candidații trebuie să poată să sară cu parașuta, dar și să aibă capacitatea să se orienteze pe teren necunoscut. De asemenea, trebuie să știe să înoate.

Profilul de luptător dorit de Armata Română prevede ca cei care trec de teste să știe să tragă cu mai multe tipuri de arme, să acorde primul ajutor și să găsească soluții în orice situație.

Candidații vor fi triați pe parcursul unor antrenamente extrem de grele la care vor participa. Instruirea se desfășoară atât pe timp de zi, cât și de noapte, în orice condiții meteo. Totodată, cursanții sunt nevoiți să reziste în zonele montane doar cu ce găsesc de mâncare pe teren.

Un curs durează opt luni și se face la Școala de Instruire a Forțelor pentru Operații Speciale din localitatea brașoveană Vlădeni.

Salariul de început al unui luptător de comandă este de aproximativ 5.000 lei net, sumă la care se adaugă diferite sporuri. De pildă, fiecare salt cu parașută este plătit separat.

Și femeile sunt primite în forțele pentru operațiuni speciale, ele urmând să respecte aceleași programe dure de pregătire ca și bărbații.

Col. (rtr.) Gigi Bușe

 

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă