Finanțări de 10 milioane de euro din fonduri europene pentru Organizațiile de Management al Destinației
Irineu Darău, ministrul Economiei, a anunțat lansarea unui program de finanțare în valoare de 10 milioane de euro, destinat Organizațiilor de Management al Destinației (OMD). Fondurile provin din Planul Național de Redresare și Reziliență.
„Acum, în parteneriatul (pentru această finanțare) dintre o organizație de management al destinației și o unitate administrativ-teritorială, minimum 20% din finanțare este dedicat funcționării organizației. Este condiția de bază pentru ca rezultatele să poată apărea în mod real”, mai transmite ministrul. Ministrul a precizat că schema de finanțare ține cont de diferențele dintre localități, fiind concepută astfel încât să ofere șanse și comunităților mici, care nu dispun de bugete considerabile pentru promovare.
Acesta a mai anunțat că procedurile administrative au fost simplificate, astfel încât o singură cerere de finanțare să poată include mai multe investiții, cu scopul de a reduce birocrația.
„Turismul se dezvoltă datorită oamenilor care lucrează constant pentru a promova o destinație, iar organizațiile de management al destinației au exact acest rol: să construiască o direcție, să pună o destinație pe hartă și să coordoneze promovarea și serviciile pentru turiști”, a precizat Darău.