Duminică, 15 februarie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Vin vremuri grele pentru românii din Germania

Cei vizați sunt infractorii și românii care încasează ajutoare sociale.

Germania ia măsuri împotriva românilor care primesc ajutoare sociale. Sören Link, primarul Duisburgului, a transmis un mesaj dur: Cine vine în Germania în baza libertății de circulație trebuie să-și asigure traiul prin muncă. Altfel, trebuie să părăsească țara”.

 Primarul Duiburgului se referă la o practică tot mai întâlnită în orașul său : persoane care lucrează doar câteva ore pe lună , în jur de cinci ore, pentru a câștiga aproximativ 175 de euro. De ce exact această sumă? Pentru că reprezintă pragul minim necesar pentru a avea acces la ajutoare sociale suplimentare.

 Astfel, o familie cu șase membri poate ajunge să încaseze lunar până la 2.700 de euro, deși contribuția efectivă în muncă este aproape inexistentă.

În Bundestag a fost introdus un pachet de măsuri, constând în mai multe proiecte de lege, prin care nemții își propun să stopeze  migrația ilegală. Acestea includ respingeri la granița cu Germania, puteri sporite pentru Poliția Federală, reținerea celor obligați să părăsească țara și deportări accelerate.

Politicienii germani din zona Ruhr solicită și acces ul liber la datele persoanelor suspectate de fraudă în sistemul de asistență socială, pentru a facilita identificarea și deportarea rapidă a celor care abuzează de acest sistem.

 Politicienii vor, de asemenea, să întărească controalele la frontieră pentru a împiedica intrarea infractorilor în țară.

Alexander Dobrindt, ministrul federal  de Interne, a anunțat următoarele măsuri pentru românii din Germania: controale intensificate la frontier; respingerea imediată a celor care nu îndeplinesc condițiile de intrare; coordonare între instituțiile sociale, financiare și de securitate.

„Vom stopa fenomenul chiar de la graniță. Problema este cunoscută, iar eu îmi pun speranțele în noua coaliție de guvernare, care a promis măsuri clare. Avem un contract de guvernare ce oferă o bază excelentă pentru acțiune. Scopul măsurilor noastre: Să creștem securitatea cetățenilor noștri și să restabilim încrederea în capacitatea statului de a acționa, „, a  transmis ministrul Dobrindt.

Angella DUMITRAȘCU

Ultima actualizare: 09:26 | 24.04.2025

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă