Marți, 21 aprilie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Ilie Bolojan prezintă marți, reforma pensiilor speciale. Creșterea vârstei de pensionare în rândul magistraților, printre prevederi

Premierul Ilie Bolojan va susține, marți, 29 iulie, o conferință de presă pe tema reformei pensiilor speciale. Anunțul a fost făcut de biroul de presă de la Palatul Victoria.

Marți, 29 iulie, începând cu ora 12:00, va avea loc o conferință de presă în cadrul căreia premierul Ilie Bolojan va prezenta reforma pensiilor speciale, potrivit programului anunțat de biroul de presă de la Palatul Victoria.

Luni, într-un interviu pentru publicația G4Media, premierul Bolojan a afirmat că legea privind reforma pensiilor speciale este aproape finalizată. Legea va include creșterea vârstei de pensionare, iar cuantumul pensiei nu va putea depăși salariul, în așa fel încât să fie după un „model european”.

„Proiectul e aproape finalizat. (…) Crește vârsta de pensionare la vârsta standard de 65 de ani (…) și clarifică prevederea legată de valoarea pensiei în așa fel încât să fie după un model european, atât în ceea ce privește cuantumul pensiei, dar cât privește și modalitatea la care se raportează”, a spus Bolojan în interviul pentru sursa citată.

Cu toate acestea, legea se va aplica doar pentru viitor, pentru a putea rezista „din punct de vedere constituțional”. În aceste condiții, reforma nu se va aplica pensiilor care sunt în plată. La începutul lunii iulie, premierul Ilie Bolojan a declarat, într-o emisiune televizată, că vârsta medie de pensionare în Justiție este 48 de ani și pensia medie de 5.000 de euro și că aceste lucruri trebuie îndreptate, „pentru că este o chestiune de inechitate față de ceilalți oameni”.

Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 09:26 | 24.04.2025

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă