Joi, 21 mai
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Donald Trump introduce brandul său imobiliar și în România. Unde va fi construit primul Trump Tower

Președintele american Donald Trump intră oficial pe piața imobiliară din România. The Trump Organization, alături de compania clujeană SDC Imobiliare, anunță lansarea primului Trump Tower.

Anunțul a fost făcut pe pagina oficială The Trump Organization. Primul proiect din țară va fi implementat în centrul Bucureștiului și va include apartamente rezidențiale premium și facilități exclusiviste. Cele două entități își propun să stabilească un nou standard de excelență în peisajul urban al Bucureștiului și iau în calcul extinderea acestui brand imobiliar și în alte orașe cheie din România.

„Trump Tower Bucharest reflectă pe deplin angajamentul nostru de nezdruncinat față de excelență, lux și inovație. Suntem onorați să colaborăm cu SDC Imobiliare la această dezvoltare de referință care va introduce un nivel fără precedent de calitate și servicii pe piața din România”, a declarat Eric Trump, vicepreședinte executiv al The Trump Organization, potrivit comunicatului oficial de presă.

Ștefan Berciu, CEO al SDC Imobiliare, a afirmat că acest pas este unul major pentru piața rezidențială românească. „Colaborarea noastră cu The Trump Organization este o dovadă a încrederii noastre reciproce și a viziunii comune pentru viitorul pieței imobiliare din România. Suntem încântați să aducem standardele internaționale ale brandului Trump pentru prima dată în România și să contribuim la dezvoltarea unor proiecte de referință care vor ridica ștacheta în sectorul rezidențial de lux”.

La momentul redactării acestei știri, nu sunt informații suplimentare privind acest proiect sau data la care ar urma să fie pus în execuție.

Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 09:26 | 24.04.2025

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă