Vineri, 6 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Dan Tănase, purtătorul de cuvânt al AUR: Decizia CCR poate fi anulată

„Decizia CCR poate fi anulată”, declară purtătorul de cuvânt al AUR, Dan Tanasă, fără a preciza însă cum. AUR aşteaptă discuţia Simion – Georgescu pentru decizia privind prezidenţialele şi continuă greva parlamentară.

Reprezentantul AUR a precizat că formaţiunea politică a început forma de protest pentru că doreşte „să condamne lovitura de stat” şi „anularea voinţei poporului”. „Vrem să ne manifestăm solidaritatea cu protestele paşnice împotriva acestei lovituri de stat”, a subliniat Tanasă.În ceea ce priveşte poziţia partidului faţă de alegerile prezidenţiale, acesta a cerut răbdare până la finalizarea discuţiei dintre liderul AUR George Simion şi Călin Georgescu.

„Rugămintea noastră este să aşteptaţi în cursul zilei de azi, după ce domnul preşedinte Simion îi va prezenta domnului Georgescu rezultatele şedinţei noastre de aseară şi vor avea un drum de urmat convenit împreună, veţi fi informaţi cu privire la detalii ce ţin de alegerile prezidenţiale”, a explicat Dan Tanasă.

De asemenea, oficialul AUR a ţinut să clarifice şi că, în ciuda declaraţiilor „simpatice” ale lui George Becali, acestea sunt „pe persoană fizică”, iar poziţia oficială a partidului este cea exprimată de conducere, respectiv de preşedintele George Simion.

D.C.

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă