Vineri, 13 martie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Lavrov, vizită într-o ţară UE după doi ani de la războiul din Ucraina . Blinken nu se va întâlni cu el

Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, va participa la reuniunea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) care se desfăşoară în Malta, marcând prima sa călătorie într-o ţară din Uniunea Europeană de la începutul invaziei în Ucraina.

Deşi Lavrov se află sub sancţiuni europene care includ îngheţarea activelor, guvernul maltez precizează că acestea nu îi interzic dreptul de a călători. Ţara gazdă justifică invitaţia adresată oficialului rus prin necesitatea de a „menţine unele canale deschise de comunicare”. La acelaşi summit vor fi prezenţi şi secretarul de stat american Antony Blinken, precum şi reprezentantul Ucrainei, Andrii Sybiga. Surse oficiale confirmă că Blinken nu intenţionează să se întâlnească cu omologul său rus, transmite La Repubblica. Ultima vizită a lui Lavrov în Europa a avut loc în decembrie 2021, când a participat tot la o reuniune OSCE, la Stockholm, cu două luni înainte de invazia rusă în Ucraina.

Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 09:26 | 24.04.2025

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă