Franța și Germania, două crize în oglindă
Germania are privirea îndreptată spre evoluțiile crizei politice din Franța, vecinul său de peste Rin, la o lună după ce a văzut destrămându-se propriul guvern de coaliție. Guvernul francez condus de către premierul Michel Barnier a fost răsturnat miercuri, 4 decembrie 2024, de la putere printr-o moțiune de cenzură depusă de stânga, adoptată cu 331 de voturi la 289. Cu lideri slăbiți, ascensiune a extremelor, economie sub tensiune, cele două motoare tradiționale ale Uniunii Europene sunt fragilizate, a scris joi, 5 decembrie, AFP, propunând o comparație între cele două state.
Lideri slăbiți
Comparându-l pe Olaf Scholz cu predecesorii săi Angela Merkel, Gerhard Schroeder sau Helmut Kohl, agenția francez de știri AFP notează că niciun cancelar german nu a avut o cotă de popularitate atât de joasă, fiind cotat în mod constant pe ultimul loc între politicienii germani, informează Agerpres. Cancelarul social-democrat este considerat chipul eșecului coaliției de centru-stânga, marcată de dispute interne interminabile și din care liberalii au fost alungați pe 6 noiembrie. În ciuda sondajelor care îl dau perdant, Scholz este candidatul SPD pentru un nou mandat la viitoarele legislative anticipate de pe 23 februarie. El este „probabil candidatul la funcția de cancelar cel mai slab, cel mai puțin potrivit pe care l-a prezentat vreodată SPD”, consideră publicația germană Der Spiegel.
În Franța, popularitatea președintelui Emmanuel Macron se află la cea mai scăzută cotă de la instalarea la putere în 2017 sau de la criza Vestelor galbene din anul următor, conform barometrelor de opinie. Doar predecesorul lui Macron, François Hollande, a cunoscut înaintea lui un nivel mai mare de impopularitate.
Două sisteme la final de cursă
„În Franța și Germania, cele două sisteme par ajunse la finalul unei anumite logici”, constată Jacob Ross, cercetător în cadrul DGAP (Societatea germană pentru politică externă). În Franța, se profilează o criză a instituțiilor celei de-a V-a Republici, caracterizate până acum printr-un președinte foarte puternic și o Adunare Națională supusă. Această Adunare fără o majoritate clară nu mai funcționează cu cele trei blocuri opuse între ele: partidul de extremă dreapta Rassemblement National (RN), alianța de stânga Noul Front Popular (NFP) și tabăra lui Macron. Cât privește Germania, aceasta mai are încă un guvern, însă minoritar acum, format doar din SPD și Verzi. Condusă de coaliții, concept-cheie al culturii politice germane, țara este confruntată cu „dificultatea tot mai mare de a găsi majorități stabile cu partide contestatare”, precum AfD sau BSW, nou partid de stânga antisistem.
Extrema dreaptă, în creștere în ambele țări
Extrema dreaptă este în creștere puternică în ambele țări, dar nu ocupă același loc în jocul politic. După locul al treilea obținut în turul secund al legislativelor din iulie, RN a putut revendica rolul de arbitru în dificila căutare a unui prim-ministru, apoi în dezbaterile legislative. În Germania, AfD rămâne exclus din toate negocierile, din toate discuțiile: ”cordonul sanitar” se menține, în timp ce partidul este creditat cu locul al doilea la viitoarele alegeri parlamentare. Dacă Marine Le Pen a lucrat mult pentru dediabolizarea partidului său, nu la fel a procedat conducerea AfD, cu care ea a rupt relațiile în instanțele UE. De altfel, cele două formațiuni nu aparțin aceluiași grup în Parlamentul European.
În vreme ce Parlamentul francez se luptă să reducă cheltuielile bugetare, în Germania se înmulțesc apelurile, inclusiv din rândul conservatorilor, la flexibilizarea regulilor drastice de îndatorare, pentru relansarea economiei. Franța se confruntă cu o datorie uriașă (112% din PIB la sfârșitul lui iunie) și înregistrează în acest an un serios derapaj al deficitului public (previzionat la 6,1% din PIB în 2024). Cu o rată a datoriei de 63% din PIB anul trecut, Germania apare ca un „elev bun”. Însă, după ce activitatea economică a înregistrat o contracție anul trecut, Germania – cea mai mare economie din UE – se așteaptă la un nou recul al PIB în acest an, de -0,2%, conform previziunilor guvernului. Industria germană suferă din plin de pe urma scăderii cererii mondiale și a costurilor ridicate ale energiei, cu o mulțime de planuri de concedieri în industriile auto, chimică, siderurgică. Numeroase anunțuri de planuri de concedieri umbresc orizontul și în Franța, chiar dacă se menține o creștere economică, ce ar putea ajunge la 1,1% în acest an, potrivit guvernului. Îngrijorarea este mai mare pentru anul viitor, date fiind incertitudinile politice și bugetare.