Vineri, 6 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Sindicatele au contestat înghețarea pensiilor la Avocatul Poporului

Sindicaliștii au atacat în dimineața zilei de marți, 7 ianuarie 2025, la Avocatul Poporului, articolul care prevede înghețarea pensiilor, inclus în ordonanța ”trenuleț”, a declarat Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, la Antena 3 CNN.

Potrivit lui Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, atacul vizează doar articolul 17  referitor la prorogarea termenului de indexare a pensiilor, nu întreaga ordonanță. Acesta a declarat că o astfel de modificare nu poate fi realizată printr-un act normativ inferior, precum o ordonanță de urgență, ci doar printr-o lege organică.

„Legat de acest lucru, există deja decizia Curții Constituționale care specifică faptul că în mod normal, dacă este o lege dată de Parlamentul României, nu poate să fie prorogat termenul de către Guvernul României decât printr-un act normativ de același nivel, pentru că legea pensiilor este lege organică și în mod normal ar trebui ca printr-o altă lege organică să se facă prorogarea respectivă, nu prin ordonanță de urgență”, a declarat Bogdan Hossu. „Rămâne să vedem dacă Avocatul Poporului, la sesizarea noastră, va reacționa sau nu, pentru că s-a mai văzut că Avocatul Poporului se substituie de multe ori solicitărilor cetățenilor sau organizațiilor nonguvernamentale sindicale legate de sesizarea Curții constituționale. Pentru magistrați s-a sesizat din oficiu. Se pare însă că pentru restul cetățenilor nu are aceeași sensibilitate legată de atributele pe care le are conform legii sale de organizare”, a adăugat liderul sindical.

Guvernul a adoptat în 30 decembrie Ordonanța ”trenuleț” care conține măsuri de austeritate, tăieri și eliminarea unor facilități pentru mai multe categorii de români. Documentul prevede însă și modificări de ultim moment, cum ar fi valoarea taxei pe stâlp pe care o introduce Guvernul, aceasta urmând să fie de 1%.

Gigi Bușe

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă