Adrian Mutu a semnat cu Petrolul Ploiești
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploiești, a anunțat, marți, 31 decembrie 2024, clubul ploieștean. Fostul mare internațional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploiești, un contract ce se va întinde până la finalul stagiunii 2025-2026.
Adrian Mutu își va cunoaște noii elevi pe 3 ianuarie 2025, ziua în care Petrolul va pleca în cantonament în Antalya, și îi va avea drept colaboratori în staff-ul tehnic pe Bogdan Pătrașcu, Florin Stângă (antrenori secunzi), Cătălin Grigore (antrenor pentru portari) și Laurențiu Marinescu (preparator fizic), relatează News.ro.
În vârstă de 45 de ani, Adrian Mutu revine, astfel, la FC Petrolul, la aproape 11 ani distanță de la momentul în care îmbrăca tricoul „galben-albastru” din postura de jucător. Deținătoare a Cupei României la acel moment, Petrolul reprezenta, în ianuarie 2014, o nouă bornă a unei cariere impresionante, iar „Briliantul” avea să-i răsplătească pe fanii „lupilor” cu câteva momente de neuitat, cum ar fi evoluțiile din partidele cu Viktoria Plzen. Ca antrenor, Adrian Mutu le-a pregătit pe FC Voluntari, Al Wahda, România U21, FC U 1948 Craiova, Rapid Bucureşti, Neftchi PFK Baku, CFR Cluj. A participat, cu echipa națională „U21”, la turneul final al Campionatului European (2021).
Îi dorim succes!