Vineri, 6 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Instanța supremă dezbate contestația AUR împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) dezbate, miercuri, 11 decembrie 2024, contestația formulată de partidul AUR împotriva hotărârii Curții Constituționale privind anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidențiale.

În sesizarea depusă la Înalta Curte, președintele AUR, George Simion, arată că decizia luată de judecătorii constituționali în data de 6 decembrie este „un precedent extrem de periculos, întrucât încalcă articolul 2 din Constituție, care prevede că suveranitatea națională aparține poporului român și se exercită prin reprezentanții săi aleși, repetabilă ori de câte ori puterea se vrea stabilă la putere, deci ne-înlocuibilă prin alegeri, iar pe de altă parte, este o motivație foarte serioasă pentru ca poporul să își piardă încrederea în democrație, alegeri și statul de drept”.

De asemenea, liderul AUR menționează că aceiași judecători de la CCR au decis, pe 2 decembrie, validarea primului tur al alegerilor prezidențiale.

„Decizia CCR a anulat în totalitate procesul electoral. Nu doar turul I de scrutin a fost anulat, ci întregul proces electoral. Trebuie acum ca totul să fie luat de la capăt – minus, foarte probabil, candidații care vor fi invalidați pe parcurs pe motiv de note informative de la serviciile secrete. Se observă din motivarea deciziei CCR de vineri că singurele probe pe care s-a bazat decizia de anulare a întregului proces electoral sunt notele informative de la SRI, SIE și Ministerul de Interne, așa-zis desecretizate de CSAT. Nu există niciun motiv în acest moment, rațional sau emoțional, să credem că acest precedent nu va fi devenit un tipar de acțiune statală în viitoarele alegeri. (…) A veghea asupra procesului electoral nu înseamnă a-l anula, ci a nu permite ca evenimente sau fapte administrative ori electorale să îl împiedice sau să îl deturneze de la parcursul normal. Această atribuție de a veghea se exercită în timpul, iar nu după alegeri”, se mai arată în contestația depusă la ICCJ.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Bucureşti analizează contestația unei asociații privind documentele desecretizate ale SRI, SIE, Ministerului de Interne și STS cu privire la nereguli în campania electorală derulată de Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Asociaţia pentru Apărarea Libertăților Publice susține că aceste documente trebuiau emise și ulterior declasificate și prezentate opiniei publice după alegeri și doar dacă acestea cuprindeau o analiză obiectivă și imparțială asupra tuturor candidaților.

Gigi Bușe

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă