Alertă cu bombă pe o cursă aeriană Milano–București. 182 de pasageri, evacuați după aterizarea pe Aeroportul Henri Coandă
De Ionel CILICA-DIACONU
O aeronavă Wizz Air care efectua cursa Milano–București a fost vizată joi de o amenințare cu bombă. Avionul a aterizat în siguranță pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, iar cei 182 de pasageri au fost debarcați. Autoritățile au demarat verificările pentru a stabili dacă amenințarea se confirmă.
Alertă de securitate joi pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din București, după ce echipajul unui avion Wizz Air a anunțat existența unei amenințări cu bombă la bordul aeronavei.
Potrivit informațiilor transmise de Serviciul Român de Informații (SRI), turnul de control al aeroportului a fost informat de echipaj cu privire la această amenințare.
Aeronava, care opera cursa WMT3064 pe ruta Milano–București, a aterizat în jurul orei 11:08. La bord se aflau 182 de pasageri și șapte membri ai echipajului.
Imediat după aterizare, toți cei 182 de pasageri au fost debarcați, iar autoritățile au activat procedurile specifice unor astfel de situații, în colaborare cu instituțiile abilitate ale statului.
Reprezentanții SRI au precizat că o echipă pirotehnică desfășoară verificări la nivelul aeronavei, pentru a determina dacă există vreun dispozitiv exploziv și dacă amenințarea este reală.
În ciuda incidentului, traficul aerian pe Aeroportul Internațional Henri Coandă se desfășoară în condiții de siguranță, fără perturbări ale programului de zbor.
Un alt avion, vizat de o amenințare cu bombă în Europa
Incidentul de la București are loc în aceeași zi în care o altă aeronavă, care efectua o cursă pe ruta Dublin–Roma, a fost vizată de o amenințare cu bombă și a fost deviată către Franța.
Autoritățile competente continuă verificările în cazul ambelor incidente, pentru a stabili circumstanțele în care au fost transmise amenințările.