Oficial american: România este unul dintre cei mai de încredere aliați ai SUA pe flancul estic al NATO. Marius Lazurca cere o prezență americană mai puternică
Discuțiile de la Washington au vizat consolidarea Parteneriatului Strategic româno-american și cooperarea în domeniul securității regionale, în contextul amenințărilor din regiunea Mării Negre.
România rămâne unul dintre cei mai de încredere aliați ai Statelor Unite pe flancul estic al NATO, a declarat Thomas DiNanno, subsecretar de stat american pentru controlul armamentelor și securitate internațională, în urma unei întâlniri cu Marius Lazurca, consilier prezidențial pentru securitate națională.
Oficialul american a evidențiat importanța cooperării bilaterale într-un context regional marcat de amenințări și instabilitate, subliniind angajamentul ambelor țări față de promovarea priorităților comune.
„O întâlnire excelentă cu consilierul pentru securitate națională al României, Marius Lazurca, în timp ce marcăm 30 de ani de Parteneriat Strategic. Fiind unul dintre cei mai de încredere aliați ai noștri de pe flancul estic al Alianței, cele două țări rămân angajate să colaboreze pentru promovarea priorităților comune în combaterea amenințărilor regionale și a instabilității”, a transmis Thomas DiNanno într-o postare pe platforma X.
Marius Lazurca: România are nevoie de o prezență americană mai puternică
La rândul său, Marius Lazurca a prezentat bilanțul vizitei efectuate la Washington, unde a avut întrevederi cu mai mulți oficiali de rang înalt din administrația americană, precum și cu reprezentanți ai Congresului, ai unor institute de cercetare și ai presei.
Printre oficialii cu care s-a întâlnit s-au numărat Elbridge Colby, subsecretar în cadrul Departamentului Apărării al SUA, Allison Hooker, subsecretar de stat pentru afaceri politice, Thomas DiNanno, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor și securitate internațională, și Dan Holler, consilier al secretarului de stat american.
În mesajul publicat pe X, consilierul prezidențial a subliniat rolul strategic al României în regiunea Mării Negre și necesitatea consolidării angajamentului american atât în plan militar, cât și economic.
„România este un aliat indispensabil al Statelor Unite în regiunea Mării Negre, aflată în prima linie și care își îndeplinește rolul. Suntem pregătiți să facem mai mult, înțelegând totodată că descurajarea pe termen lung necesită solidaritatea Statelor Unite și o prezență militară și economică mai puternică în România”, a scris Marius Lazurca.
Parteneriatul Strategic, în centrul relației bilaterale
Declarațiile celor doi oficiali evidențiază importanța Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, în special în ceea ce privește securitatea flancului estic al NATO și stabilitatea regiunii Mării Negre.
În acest context, Bucureștiul urmărește consolidarea cooperării cu Washingtonul și o implicare americană mai consistentă în România, inclusiv printr-o prezență militară și economică sporită, în vederea întăririi capacității de descurajare și a securității regionale.