Vineri, 6 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

UAIC Iași suspendă activitatea didactică a lui Alexandru Toader până la soluționarea dosarului penal. Universitatea anunță măsuri de sprijin pentru studenți

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a decis suspendarea contractului de muncă al lectorului Alexandru Toader, cercetat pentru mai multe infracțiuni cu caracter sexual. Totodată, instituția a stabilit modificarea activităților didactice ale fostului ministru al Justiției Tudorel Toader și ale unui cadru didactic care îl reprezintă pe fiul acestuia în dosarul penal.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a anunțat luni adoptarea unor măsuri administrative în contextul dosarului penal în care este cercetat Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept și fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader. Potrivit comunicatului instituției, acesta nu va mai desfășura activități didactice până la soluționarea dosarului penal.

Deciziile au fost luate în unanimitate de Consiliul Facultății de Drept, în cadrul unei ședințe extraordinare la care a participat și rectorul universității, Liviu-George Maha.

Alexandru Toader a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, începând de sâmbătă, 24 octombrie, printr-o decizie a Curții de Apel Iași. Acesta este cercetat pentru viol în formă continuată, agresiune sexuală, tentativă la agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual.

În urma măsurii arestării preventive, contractul său individual de muncă a fost suspendat. Universitatea a precizat că activitățile didactice pe care acesta le desfășura vor fi preluate de alte cadre didactice, pentru ca studenții să își poată continua studiile fără întreruperi.

Modificări în activitatea didactică a lui Tudorel Toader

În cadrul aceleiași ședințe, Consiliul Facultății de Drept a decis modificarea activităților didactice ale fostului ministru al Justiției Tudorel Toader. Acesta nu va mai susține activități de predare și evaluare în cadrul programelor de licență și masterat organizate în municipiul Iași, atât la forma de învățământ cu frecvență, cât și la cea cu frecvență redusă.

O măsură similară a fost adoptată și în cazul lectorului universitar Olga-Andreea Urdă, care, alături de Tudorel Toader, îl reprezintă în calitate de avocat pe Alexandru Toader în dosarul penal.

Consiliere psihologică și sprijin pentru studenți

Pe lângă măsurile administrative, UAIC a anunțat un set de acțiuni destinate sprijinirii studenților și asigurării unui mediu academic sigur.

Conducerea Facultății de Drept a început organizarea unor întâlniri cu reprezentanții studenților din toți anii de studiu, pentru a identifica problemele apărute și posibilele soluții.

Studenții care au nevoie de sprijin psihologic vor putea beneficia gratuit de servicii de consiliere prin intermediul Serviciului Suport pentru Studenți.

De asemenea, cei care și-au întrerupt sau abandonat studiile în contextul acestui caz vor putea solicita informații și sprijin pentru revenirea la facultate sau pentru reînmatriculare, în conformitate cu regulamentele universitare.

Universitatea va analiza mecanismele de prevenire a abuzurilor

UAIC a mai anunțat că va evalua modul în care funcționează mecanismele interne de prevenire și gestionare a cazurilor de hărțuire și abuz. Scopul analizei este identificarea eventualelor deficiențe și îmbunătățirea măsurilor de protecție a studenților.

Reprezentanții universității au transmis că măsurile adoptate urmăresc protejarea studenților și menținerea continuității activităților academice în contextul acestui caz.

Alexandru Toader este cercetat penal, iar vinovăția acestuia urmează să fie stabilită de instanță.

Claudia DIACONU

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă