Vineri, 6 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Lucrări de modernizare a malurilor Dâmboviței cu începere între Piața Unirii și Podul Izvor

Primăria Municipiului București și Apele Române vor colabora pentru regenerarea malurilor și albiei râului Dâmbovița pe raza Capitalei. Prima zonă vizată este tronsonul dintre Piața Unirii și Podul Izvor, urmând ca proiectul să se extindă în mai multe zone ale Capitalei.

„Regenerăm malurile Dâmboviței împreună cu Apele Române! Protocolul de colaborare a fost aprobat azi, la inițiativa primarului Ciprian Ciucu, de consilierii generali”, transmite PMB pe Facebook.

Acordul stabilește o colaborare directă între municipalitate și Apele Române pentru punerea în valoare a Dâmboviței. PMB va fi responsabilă de stabilirea zonelor prioritare, elaborarea proiectelor, finanțarea lucrărilor și întreținerea ulterioară a spațiilor verzi și a malurilor.

Instituția Apele Române va furniza datele tehnice esențiale, va urgenta emiterea avizelor și acordurilor necesare și va facilita accesul utilajelor în albie. Prima intervenție anunțată de municipalitate vizează malurile Dâmboviței dintre Piața Unirii și Podul Izvor. Unul dintre proiectele aflate deja în pregătire presupune amenajarea acestui tronson și refacerea Podului Calicilor.  Podul Calicilor va asigura legătura dintre străzile Șelari și Sfinții Apostoli, iar zona urmează să fie pietonalizată. Autorizațiile de construire au fost deja semnate de primarul general, iar în prezent sunt elaborate proiectele tehnice.

„Ne vom ocupa apoi de zona dintre Izvor și Podul Eroilor și zona până la Pod Semănătoarea. Și vom continua cu restul Dâmboviței!”, mai transmite municipalitatea.

C.D.

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă