Vineri, 6 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Șapte persoane implicate în atacul asupra unui echipaj de ambulanță din județul Cluj, arestate preventiv

Șapte persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetate pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe, după atacul asupra unui echipaj de ambulanță din comuna Recea-Cristur, județul Cluj.

Potrivit IPJ Cluj, polițiștii au identificat șapte persoane implicate în atacul asupra echipajului de ambulanță, cu vârste cuprinse între 18 și 44 de ani, toate din comuna Recea-Cristur.

Polițiștii anunțaseră încă de duminică reținerea a trei tineri cu vârste între 18 și 24 de ani și precizau că ancheta vizează mai multe persoane.

Duminică, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Dej a admis propunerea procurorului de caz și a dispus arestarea preventivă a celor șapte persoane pentru 30 de zile. Aceștia sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.

Ambulanță atacată în urma unor informații false

Incidentul a avut loc după ce un echipaj de ambulanță a fost atacat în județul Cluj, pe fondul unor informații false distribuite pe TikTok, potrivit cărora o ambulanță ar fi fost implicată în răpirea unor copii.

Incidentul a provocat reacții din partea mai multor autorități.

Alexandru Rogobete a condamnat atacul și a transmis că „ambulanța nu vine să vă fure copiii”, avertizând că dezinformarea din mediul online poate avea consecințe grave în lumea reală.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a spus că „internetul e plin de minciuni” și a atras atenția asupra responsabilității platformelor de socializare, care permit ca astfel de informații false să devină virale.

La rândul său, primarul Clujului, Emil Boc, a condamnat atacul și a cerut măsuri împotriva dezinformării răspândite pe rețelele sociale.

Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă