Nuclearelectrica începe repornirea Unității 1 de la Cernavodă. Reconectarea la sistemul energetic național este estimată pentru 6 noiembrie
De Claudia DIACONU
Nuclearelectrica a demarat miercuri procedurile de pornire a Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice (CNE) Cernavodă, după ce au fost îndeplinite condițiile minime necesare pentru reluarea în siguranță a funcționării. Reconectarea reactorului la Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată pentru vineri, 6 noiembrie 2026, potrivit unui anunț transmis Bursei de Valori București.
Unitatea 1 a fost oprită pe fondul scăderii accentuate a nivelului Dunării în zona prizei de apă a centralei, pe fondul secetei din bazinul fluviului. Nivelul redus al apei a afectat disponibilitatea resurselor necesare pentru răcirea instalațiilor nucleare, determinând oprirea reactorului.
Directorul general al Nuclearelectrica, Mihai Gioară, a precizat că repornirea unei unități nucleare reprezintă un proces complex, desfășurat pe baza unor proceduri stricte și cu respectarea tuturor cerințelor de securitate nucleară.
„Începerea manevrelor de pornire a Unității 1, odată cu îndeplinirea condițiilor minime pentru pornirea în deplină siguranță, este un pas important, așteptat deopotrivă de companie, de autorități și de public”, a transmis acesta.
Presiune asupra sistemului energetic național
Oprirea reactoarelor de la Cernavodă a avut loc într-un context dificil pentru sistemul energetic românesc. Reducerea debitului Dunării a afectat și producția hidrocentralelor de la Porțile de Fier, care contribuie, în medie multianuală, cu aproximativ 10-15% la producția națională de energie electrică.
În condiții normale de funcționare, cele două unități nucleare de la Cernavodă, cu o capacitate instalată de aproximativ 700 MW fiecare, asigură circa 20% din producția de energie electrică a României.
În plus, temperaturile scăzute din ultimele zile au determinat creșterea consumului de electricitate. Luni seara, acesta a depășit pragul de 8.000 MW, pentru prima dată de la începutul lunii martie, potrivit datelor Transelectrica. Pentru acoperirea necesarului de consum au fost utilizate și importuri de energie, în condițiile indisponibilității capacităților nucleare.
Repornirea Unității 2 depinde de nivelul Dunării
Reluarea funcționării Unității 1 presupune utilizarea unor volume importante de apă pentru răcirea reactorului, ceea ce va conduce la scăderea nivelului în bazinul de aspirație al centralei.
Din acest motiv, repornirea Unității 2 depinde de creșterea susținută a nivelului Dunării și de îndeplinirea condițiilor necesare funcționării în siguranță. După atingerea parametrilor necesari, reactorul va putea fi repornit și sincronizat ulterior la Sistemul Energetic Național.
Conducerea Nuclearelectrica a subliniat că, pe durata opririi, specialiștii centralei au desfășurat activități pentru menținerea instalațiilor în condiții de siguranță.
Totodată, compania lucrează, împreună cu autoritățile competente și partenerii săi, la identificarea unor soluții pe termen scurt, mediu și lung, menite să crească disponibilitatea instalațiilor în cazul unor situații similare și să reducă efectele acestora asupra producției de energie.
Nuclearelectrica își reafirmă angajamentul de a asigura producția de energie nucleară, considerată o componentă esențială pentru securitatea energetică a României, datorită caracterului său fiabil și emisiilor reduse de carbon.
Reluarea funcționării Unității 1 ar putea contribui la reducerea presiunii asupra sistemului energetic național, în timp ce repornirea celui de-al doilea reactor va rămâne condiționată de evoluția nivelului Dunării și de respectarea cerințelor de securitate nucleară.