Vaccinarea de urgență a oilor și caprelor începe duminică în Constanța și Tulcea. Președintele ANSVSA va fi pe teren
Campania de vaccinare de urgență a oilor și caprelor din județele Constanța și Tulcea va începe duminică, 25 octombrie, cu o zi mai devreme decât fusese programat inițial. Decizia a fost luată după ce ultimele doze de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România înainte de termenul stabilit, a anunțat sâmbătă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Potrivit instituției, transportul vaccinurilor a fost posibil cu sprijinul Guvernului României, care a aprobat preluarea dozelor în cadrul unei ședințe speciale. Sosirea anticipată a acestora a permis autorităților să devanseze acțiunea de imunizare și să înceapă intervențiile fără întârziere.
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, a subliniat importanța mobilizării rapide a tuturor instituțiilor implicate și a transmis un mesaj crescătorilor de ovine și caprine, îndemnându-i să trateze cu responsabilitate această campanie.
„Mesajul nostru către toți crescătorii este unul de responsabilitate și urgență. Începem campania cu o zi înainte de termenul stabilit, deoarece atât ANSVSA, cât și Guvernul României și Comisia Europeană au colaborat extrem de eficient pentru a aduce dozele aici mult mai repede”, a declarat Alexandru Bociu.
Acesta a precizat că fiecare oră câștigată contribuie la protejarea unui număr mai mare de animale și reprezintă un pas important către reluarea exporturilor de animale vii către țări terțe.
Președintele ANSVSA va supraveghea personal debutul campaniei în județul Constanța, duminică dimineață, alături de o echipă de specialiști ai instituției. Ulterior, Alexandru Bociu se va deplasa în județul Tulcea, unde va coordona măsurile logistice și medicale necesare desfășurării vaccinării.
ANSVSA anunță că specialiștii instituției vor fi alături de crescători pe întreaga durată a acțiunii, pentru a oferi sprijinul necesar și pentru a contribui la protejarea fermelor românești.
Prin devansarea campaniei, autoritățile urmăresc accelerarea măsurilor de protecție a efectivelor de ovine și caprine și limitarea efectelor situației sanitare asupra crescătorilor și sectorului zootehnic.