Vineri, 6 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Reacție a lui Sorin Grindeanu după desemnarea lui Luca Niculescu: „Continuă să sfideze matematica parlamentară”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat luni seară după desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, afirmând că noua nominalizare „continuă să sfideze matematica parlamentară”.

  „Noua nominalizare de premier a președintelui continuă să sfideze matematica parlamentară.  După 4 premieri de dreapta care au eșuat, vedem o nouă desemnare care nu ține cont de partidul care a câștigat alegerile. Este alegerea președintelui. Partidul Social Democrat ia propriile decizii. De aceea, mâine vom avea o ședință a Biroului Permanent Național în care vom analiza această propunere”, a scris Grindeanu pe Facebook.

„România are nevoie urgentă de un guvern care să schimbe direcția greșită a țării, să facă rectificarea bugetară și să pregătească bugetul pentru 2027. Dar PSD nu va participa și nu va da voturi în alb pentru o construcție politică care să însemne o nouă aventură politică”, a adăugat Grindeanu.El a cerut premierului desemnat să prezinte public formula viitorului Executiv și principalele măsuri economice pe care intenționează să le adopte. „Prim-ministrul desemnat trebuie să spună public cum vrea să arate Guvernul și care sunt principalele măsuri pe care le are în vedere pentru redresarea economiei și protejarea puterii de cumpărare a oamenilor, cu menținerea țintelor de deficit”, a transmis liderul PSD.

Grindeanu a invocat și posibilitatea alegerilor anticipate dacă viitorul guvern va continua politicile promovate de Ilie Bolojan.

„Dacă prim-ministrul desemnat va susține în continuare politicile de austeritate ale lui Bolojan, cred că nu mai rămâne altă cale pentru a repune România pe drumul corect decât să mergem la alegeri anticipate”, a scris Sorin Grindeanu.

„Îmi doresc să punem punct României interimatelor!”, a încheiat liderul PSD.

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu candidat pentru funcția de prim-ministru, după consultările desfășurate luni la Palatul Cotroceni.

„Am ales persoana care are cele mai mari șanse să întrunească o majoritate”, a declarat Nicușor Dan.

Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă