Vineri, 6 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Grindeanu avertizează că șase ministere nu sunt, legal, conduse: S-ar putea să intre într-o zonă de uzurpare de calități oficiale

Liderul PSD Sorin Grindeanu a declarat joi, 18 iunie 2026 că, în prezent, șase ministere nu sunt din punct de vedere legal conduse: I-am atenționat public pe cei șase înlocuitori ai miniștrilor PSD că s-ar putea să intre într-o zonă de uzurpare de calități oficiale.

Președintele social-democraților Sorin Grindeanu a declarat joi, la finalul unei întâlniri avute cu deputații și senatorii partidului, că România are nevoie de un guvern și atrage atenția că săptămâna viitoare Parlamentul își încetează activitatea.

„Țara noastră are nevoie, așa cum am spus, de un guvern. Săptămâna viitoare, la finalul săptămânii viitoare, Parlamentul își închide activitatea”, a spus Grindeanu.

El susține că în acest moment Guvernul are șase ministere „care în mod, să spunem, legal, nu sunt conduse”.

„I-am atenționat public pe cei șase înlocuitori ai miniștrilor PSD în urmă cu câteva zile să fie atenți, pentru că s-ar putea să intre într-o zonă de uzurpare de calități oficiale. Eu nu cred că mai au dreptul să semneze acte în ministerele unde sunt interimari. E treaba domniilor lor, fiecare răspunde pentru ceea ce face”, a mai declarat liderul PSD.

Sorin Grindeanu avertizează, de asemenea, că nu există o lege de abilitare a guvernului pentru perioada de vară, când Parlamentul este în vacanță.

Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă