Luni, 17 august
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Putin la parada din Piața Roșie: Ne vom aminti întotdeauna faptele eroice ale poporului sovietic

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ținut un discurs la parada din Piața Roșie dedicată Zilei Victoriei. Ne vom aminti întotdeauna faptele eroice ale poporului sovietic, a spus Putin. La ceremonii participă foarte puțini lideri străini, iar evenimentul a fost mai scurt ca de obicei.

Discursul lui Vladimir Putin la parada militară de pe Piața Roșie a marcat cea de a 81-a aniversare a Victoriei în „Marele Război Patriotic”, așa cum îl numesc rușii. Conform Kremlin News, Putin a vorbit despre eroii din război și înfrângerea Germaniei naziste.

„Ne vom aminti întotdeauna faptele eroice ale poporului sovietic, deoarece poporul sovietic a avut o contribuție decisivă la înfrângerea nazismului. Poporul sovietic și-a salvat țara și a salvat lumea. A pus capăt răului total și a adus suveranitatea statelor care s-au predat Germaniei naziste și care au devenit complici la crimele sale. Soldații noștri au suferit pierderi uriașe și au făcut sacrificii enorme în numele libertății și demnității popoarelor Europei. Ei au devenit modele de eroism și curaj, de rezistență și umanitate, iar acest lucru a adus poporului sovietic marea onoare a unei victorii glorioase”, a spus Vladimir Putin.

În comparație cu alți ani, puțini lideri străini au mers la Moscova pentru a participa la ceremonii. Printre aceștia sunt liderii din Laos, Malaezia și Slovacia. De altfel, premierul slovac Robert Fico este singurul politician important din UE care a ajuns la Moscova.

Parada a inclus un marș, un survol aerian și discursul președintelui Vladimir Putin. În schimb, s-a renunțat la etalarea echipamentului militar ceea ce a scurtat foarte mult evenimentul. Programul de sâmbătă va continua cu o recepție oficială la Kremlin găzduită de Putin, urmată de întâlniri bilaterale cu liderii aflați în vizită. Anterior, ucrainenii și rușii au anunțat un armistițiu de trei zile, valabil până luni inclusiv. Acesta a fost mediat de președintele american Donald Trump.

Ionel CILICA-DIACONU
 

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă