Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință

La 23 aprilie, creștinii ortodoxi sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Făcându-și cunoscută credința în Hristos, Sfântul Gheorghe a fost mult chinuit, dar trupul său a rămas sănătos. După ce a înviat un om din morți și a scos demonul dintr-un idol, a fost ucis de sabie din porunca împăratului Dioclețian, la numai 28 de ani.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Cappadocia din Turcia,  în anul 275, din părinți creștini de origine galileeană.

„Încă din copilăria sa a rămas orfan de tată, iar maica lui s-a mutat cu el în Palestina, căci de acolo era cu neamul și avea acolo multe averi și moșteniri. Iar după ce Gheorghe a ajuns la vârsta desăvârșită, fiind și frumos la față, s-a arătat și foarte viteaz cu trupul. Pentru aceea s-a rânduit în oaste și s-a pus tribun peste ostașii unei cete vestite. În acea boierie fiind, după ce și-a arătat vitejia sa în războaie, s-a cinstit cu dregătoria de comit și de voievod de către împăratul persecutor Dioclețian, mai înainte de a ști că este creștin, la douăzeci de ani ai vârstei sale, după ce maica lui se sfârșise întru Domnul”, se arată în Doxologie.

În anul 303, când împăratul Dioclețian a început lupta împotriva creștinilor, Sfântul Gheorghe nu s-a ferit să mărturisească credința în Hristos, motiv pentru care a fost întemnițat și schingiuit. A fi supus la diverse chinuri, dar nici unul nu l-au făcut să renunțe la credința sa. Mulți care au fost martorii suferințelor Sf. Gheorghe, au renunțat la credința păgână și au primit credința lui Hristos. Chiar împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, a îmbrățișat creștinismul.

Văzând Sfântul Gheorghe atâta pornire a păgânilor asupra creștinilor și că sfatul lor cel nedrept nu poate de loc a se schimba, s-a chibzuit cu judecată, că acea vreme este potrivită mântuirii. Și îndată, toate cele ce le avea la sine, aurul, argintul și hainele le-a împărțit săracilor; pe robii care erau cu sine i-a liberat și celelalte averi pe care le avea în Palestina a hotărât să le împartă la cei ce n-au, iar pe robi să-i libereze. Și în a treia zi, în care sfatul cel sângeros al păgânului împărat Dioclețian și al domnilor lui celor necurați, făcut cu nedreptate spre uciderea nevinovaților creștini, era să se întărească, Sfântul Gheorghe, viteazul ostaș al lui Hristos, lepădând toată frica omenească și întărindu-se întru Unul Dumnezeu, având numai frică Lui în sine, a stat cu fața luminată și cu minte bărbătească în mijlocul adunării celei mari păgânești și fără de lege și unele ca acestea a început a le zice: «Până când, o, împărate și voi domni și sfetnici, care, fiind rânduiți pentru îndreptarea legilor bune și a judecăților celor drepte, porniți mânia voastră asupra creștinilor și înmulțiți nebunia voastră, întărind hotărârile cele fărădelege și judecățile cele nedrepte, dându-le asupra oamenilor nevinovați, care n-au făcut nimănui strâmbătate? Pentru ce îi prigoniți și chinuiți pe creștini prin a voastră păgânătate silind pe aceia, care au învățat a ține bine sfânta credință? Pentru că idolii voștri nu sunt dumnezei. Deci, nu vă amăgiți cu minciunile, căci Hristos este Unul Dumnezeu și Acela Unul, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Toate s-au făcut prin El și cu Duhul Lui Cel Sfânt toate s-au alcătuit. Ori singuri să cunoașteți adevărul și să învățați dreapta credință, ori pe cei ce țin de adevăr și de dreapta credință, nu-i tulburați cu nebunia voastră!».

Furios de cele auzite împăratul Dioclețian a poruncit gărzii sale să-l întemnițeze pe Gheorghe și să-l schingiuiască. „Ducând ostașii pe mucenic în temniță, l-au întins la pământ cu fața în sus, bătându-l peste tălpile picioarelor, punându-i o piatră mare pe piept, căci astfel le poruncise tiranul. Iar sfântul răbdând, neîncetat înălța mulțumire lui Dumnezeu, până în ziua următoare”.

A doua zi împăratul a cerut să-i fie adus Gheorghe, pe care, văzându-l, turtit de greutatea pietrei puse pe el în temniță, l-a întrebat, zicând: „Oare te-ai pocăit, Gheorghe, sau încă petreci în nesupunerea ta?”. Iar sfântul, având pieptul turtit de piatră, abia mai putea să grăiască și i-a zis: „Dar oare într-atâta slăbănogire, o, împărate, mă socotești că am ajuns, ca pentru atât de mică suferință să-mi lepăd credința? Mai lesne vei slăbi tu chinuindu-mă, decât eu fiind muncit”. Atunci Dioclețian a poruncit să aducă o roată mare de muncire, sub care erau așternute scânduri, pline de fiare ascuțite și înfipte în ele, asemenea unor săbii, țepușe și cuțite. Pe acea roată a poruncit să lege pe mucenic și, întorcând roata, să-i taie tot trupul cu acele fiare ascuțite. Așa, fiind sfântul muncit și în bucăți tăiat și ca o trestie sfărâmându-se, răbda cu vitejie și cu glas mare se ruga lui Dumnezeu, nescoțând niciun suspin. Împăratul Dioclețian, părându-i-se că mucenicul este mort, bucurându-se a lăudat pe idolii săi a strigat, zicând: „Unde este Dumnezeul tău, Gheorghe? Pentru ce nu te-a scăpat de niște munci ca acestea?” și a poruncit să-l dezlege de la roată, ca pe un mort, iar el s-a dus la capiștea lui Apolon. Deodată s-a înnorat văzduhul, s-a făcut tunet înfricoșat și mulți au auzit un glas de sus, zicând: „Nu te teme, Gheorghe, căci sunt cu tine!”. Apoi s-a făcut o strălucire mare și neobișnuită și s-a arătat îngerul în chip de tânăr preafrumos, stând lângă roată ca purtător de lumină, strălucind cu fața și, punând mâna pe mucenic, i-a zis: „Bucură-te!”. Și nimeni nu îndrăznea să se apropie de roată și de mucenic cât timp sa stat îngerul acolo. Iar după ce s-a făcut nevăzut, mucenicul s-a pogorât singur de pe roată, dezlegat de îngerul lui Dumnezeu și tămăduit de răni. Ostașii, văzând aceasta, au fost cuprinși de spaimă mare și nedumerire și, alergând, au spus împăratului, care era încă în capiștea lui Apolon, despre săvârșirea necuratei jertfe idolești. După ostași a venit și Sfântul Gheorghe, care s-a arătat înaintea împăratului. Văzându-l împăratul, întâi n-a crezut că este Gheorghe, ci i se părea că este altul care seamănă cu el. După aceea cei ce stăteau aproape de împărat, căutând cu dinadinsul către mucenic, au cunoscut că este chiar Gheorghe, care a strigat cu mare glas: „Eu sunt Gheorghe”. Și toți s-au spăimântat și, nepricepând, au tăcut multă vreme, iar doi dintre bărbați care erau acolo, cinstiți cu dregătoria curții, Anatolie și Protoleon, fiind mai înainte învățați în credința creștină, văzând acea minune stranie, s-au întărit în credința lui Hristos și au strigat, zicând: „Unul este Dumnezeu mare și adevărat! Dumnezeul creștinilor”. Și îndată împăratul a poruncit ca să-i prindă și fără de nicio cercetare să-i scoată afară din cetate și să fie tăiați cu sabia. Făcătorul de rău Dioclețian, a poruncit să-l arunce pe Sfântul Gheorghe într-o groapă cu var nestins și să-l lase acolo până a treia zi. Slujitorii, după poruncă, l-au scufundat legat, în varul cel nestins și s-au întors a treia zi. Când au săpat varul au găsit pe sfânt întreg, mai presus de nădejde, viu și sănătos, stând dezlegat, cu fața luminată, cu mâinile întinse în sus și mulțumind lui Dumnezeu pentru toate facerile de bine. Iar slujitorii și poporul care veniseră acolo s-au uimit de spaimă și de mirare și într-un glas îl preamăreau pe Dumnezeul lui Gheorghe și-L numeau mare! După ce l-au dus iarăși la Dioclețian. Acesta minunându-se, a zis: „De unde este în tine, Gheorghe, o putere ca aceasta și cu ce fel de vrăji meșteșugești? Spune, pentru că mi se pare că tu, prin arătarea meșteșugului vrăjitoresc prefaci credința Celui răstignit în vrăjitorie, ca făcând pe toți să se minuneze de vrăjile tale, să te arăți că ești mare”. Sfântul a răspuns: „Eu așteptam, o, împărate, ca tu să nu poți nici a-ți deschide gura spre hulirea Atotputernicului Dumnezeu, Căruia toate îi sunt cu putință și cu minuni izbăvește din primejdii pe cei ce nădăjduiesc spre El. Iar tu, fiind înșelat de diavol, ai alunecat într-o rătăcire și o pierzare atât de adâncă, încât numești vrăji și farmece minunile Dumnezeului meu cele văzute de ochii noștri; deci plâng de orbirea voastră, vă numesc ticăloși și vă judec nevrednici de răspunsul meu!”. Furios, Dioclețian a poruncit să aducă niște încălțăminte de fier care să aibă într-însele piroane lungi și arzându-le, să-i încalțe amândouă picioarele mucenicului, apoi bătându-l, să-l fugărească până la temniță. Ajuns la temniță cu trupul slăbit de răni, nu a încetat să se roage lui Dumnezeu care i-a întărit duhul. A doua zi l-au adus iarăși în fața împăratului, la locul de priveliște, unde era împreună cu împăratul toată suită. Văzând împăratul că mucenicul merge bine, neșchiopătând  cu picioarele, ca și cum n-ar fi avut nicio rană, cu mare mirare a zis către dânsul: „Ce este, Gheorghe, ți-au plăcut încălțămintele?”. Sfântul răspunse: „Cu adevărat mi-au fost plăcute!”. Împăratul a zis: „Leapădă-ți îndrăzneala și fii blând și supus. Apoi, lepădând meșteșugul vrăjitoresc, apropie-te și jertfește milostivilor zei, ca să nu te lipsești de viața aceasta dulce, prin chinurile cele grele”. Sfântul Gheorghe a răspuns: „Cât sunteți de nebuni! Căci puterea lui Dumnezeu o numiți farmece și vă mândriți cu înșelăciunea diavolească cea fără de rușine”. Deci Dioclețian, căutând cu ochi mânioși și răcnind cu glas sălbatec, a tăiat vorba mucenicului și a poruncit celor ce stăteau înainte să bată peste grumaji pe sfânt, ca să se învețe a nu ocărî pe împărat. Apoi a poruncit să-l bată cu vine de bou până ce trupul lui se va umple de sânge.

Astfel, Sfântul și Marele Mucenic Gheorghe, fiind cumplit chinuit, nicidecum nu și-a schimbat lumina feții sale, lucru pentru care împăratul, mâniindu-se mult,  a zis către cei ce erau împrejurul lui: „Cu adevărat, aceasta nu este putere și bărbăție în Gheorghe, ci un lucru de meșteșugire și vrăjitoresc”. După care Magnenție a zis către împărat: „Este aici un om iscusit în vrăjitorii cu numele Atanasie, căruia, dacă vei porunci să-l cheme, degrabă biruindu-se Gheorghe, se va supune poruncii tale”. Chemând de îndată pe vrăjitor înaintea împăratului, Dioclețian i-a zis: „Ceea ce a făcut aici necuratul Gheorghe, au văzut ochii tuturor celor ce stau de față și cum le-a făcut acelea, știți numai voi cei iscusiți în acel meșteșug. Deci, sau să-l biruiești și să-i strici vrăjitoriile lui și nouă supus să ni-l faci, sau cu farmecele otrăvii degrabă să-l pierzi din viața aceasta, ca astfel, din meșteșugul care s-a învățat, din același meșteșug să-și ia moartea cea cuvenită lui, căci pentru aceea l-am lăsat să trăiască până acum”. Iar vrăjitorul a făgăduit că a doua zi va săvârși tot ce i s-a cerut să facă.

După ce Sfântul Gheorghe a fost dus la temniță, acesta la chemat în ajutor pe Dumnezeu, zicând: „Minunată fă, Doamne, mila Ta spre mine, îndreaptă pașii mei spre mărturisirea Ta și săvârșește alergarea mea întru credința Ta, ca întru toți să se preamărească numele Tău cel Preasfânt!”. A doua zi iarăși a șezut împăratul la judecată, la un loc mai înalt, în văzul tuturor. Și a mers și Atanasie vrăjitorul, mândrindu-se întru a sa înțelepciune, ducând împăratului și tuturor celor ce stăteau de față oarecare lucruri fermecate în felurite vase. Și a zis către împărat: „Să se aducă acum aici osânditul acela și va vedea toată lucrarea zeilor noștri și puterea farmecelor mele”. Și luând un vas a zis: „De voiești, o, împărate, ca omul acela fără minte să te asculte întru toate, atunci să bea băutura aceasta”. Apoi iarăși alt vas luând, a zis: „Iar de voiești împărăția ta, să vezi moartea lui cea amară, pe aceasta să o bea”. Și îndată din porunca împăratului, a fost adus Sfântul Gheorghe înaintea lui la judecată. Și a zis către el: „Acum se vor strica și vor înceta toate vrăjile tale, Gheorghe!”. Și a poruncit cu sila să-l adape pe el cu băutură fermecată. Iar sfântul bând-o fără îndoire, stătea nevătămat, bucurându-se și batjocorind acea înșelăciune idolească și diavolească. Împăratul, înnebunind de mânie, a poruncit, ca și cu cealaltă băutură plină de otravă de moarte, să-l adape cu sila. Iar sfântul neașteptând ca să-l silească, a luat singur vasul de bunăvoie și a băut otrava cea purtătoare de moarte; dar era fără nici o vătămare cu ajutorul darului lui Dumnezeu, fiind păzit de moarte. Și s-a minunat împăratul cu toată suita. Asemenea și vrăjitorul Atanasie stătea ca ieșit din minți, minunându-se și nepricepându-se. Apoi, după un ceas, a zis împăratul către mucenic: „Până când, Gheorghe, ne faci a ne mira de faptele tale? Până când ne amăgești și nu ne spui adevărul? Prin ce fel de meșteșugiri vrăjitorești nu bagi seamă de muncile ce-ți aducem asupra ta, încât nici de adăparea cea purtătoare de moarte nu te-ai vătămat? Spune-mi cu adevărat toate, că voim să te ascultăm cu blândețe”. Atunci Fericitul Gheorghe a răspuns: „Să nu socotești, împărate, că noi cu scorniri omenești răbdăm schingiuiri, ci cu chemarea lui Hristos și cu puterea Lui; pentru că, nădăjduind spre Dânsul, întru nimic socotim toate chinurile, după tainica Lui învățătură”. Zis-a Dioclețian: „Care este tainică învățătură a Hristosului Tău?”. Sfântul Gheorghe a răspuns: „Știind, de mai înainte, că a voastră răutate sporește spre mai rău, a învățat pe slugile Sale să nu se teamă de cei ce ucid trupul, că sufletul nu-l pot ucide, căci ni se spune că nici un fir de păr din capul nostru nu va pieri, iar de veți bea ceva de moarte nu vă va vătăma. Și acum ascultă, o, împărate, aceasta ne este nouă făgăduința cea nemincinoasă a Lui, pe care în scurt o voi arăta ție: Cel ce crede în Mine, lucrurile pe care Eu le fac și acela le va face”. Zis-a Dioclețian: „Și care lucruri ziceți voi, că sunt ale Lui?”. Răspuns-a sfântul: „Pe orbi a-i lumina, pe cei stricați a-i curăți, șchiopilor a le da umblare și surzilor auzire; duhurile cele necurate a le izgoni, pe morți a-i învia și altele asemenea acestora. Acestea sunt lucrurile lui Hristos”. Împăratul, întorcându-se către Anastasie vrăjitorul, a zis: „Tu ce zici de acestea?”. Iar Anastasie  a răspuns: „Mă minunez cum, batjocorind blândețea ta, acesta grăiește minciuni, nădăjduind că va scăpa din puternicele tale mâini. Pentru că noi, folosindu-ne de multe faceri de bine de la zeii cei fără de moarte în toate zilele, însă niciodată n-am văzut ca să învieze un mort. Iar acesta, nădăjduind spre un om mort și ținându-se de Dumnezeul Cel răstignit, Îl mărturisește fără rușine, că Acela este făcător de lucruri mari. Și deoarece înaintea noastră a tuturor a mărturisit aceasta, cum că Dumnezeul lui este făcător de niște minuni ca acestea și că cei ce cred în El au luat această nemincinoasă făgăduință, ca aceleași lucruri să le facă, pe care și Acela le făcea, deci să învieze și acesta un mort înaintea ta, împărate, și înaintea noastră a tuturor și atunci și noi ne vom pleca Dumnezeului său, ca Unui mai puternic. Iată se vede nu departe de aici un mormânt, în care cu puține zile mai înainte a fost pus un mort, pe care eu îl știu de când era viu; pe acela de-l va învia Gheorghe, cu adevărat ne va birui pe noi!” Și s-a minunat împăratul de un sfat ca acesta al lui Atanasie.

Elinii aveau obicei să-și îngroape morții lor în afara cetății. Departe de divan, cam la o jumătate de stadie, se vedea un mormânt, și împăratul a poruncit mucenicului, ca spre arătarea puterii Dumnezeului său, să învie pe mortul acela. Iar Magnenție antipatul a rugat pe împărat ca Gheorghe să fie dezlegat din legături. Și fiind dezlegat, Magnențiu a zis către dânsul: „Acum, Gheorghe, arată-ți lucrurile cele minunate ale Dumnezeului tău și pe toți ne vei aduce la credința Lui”. Iar Sfântul Gheorghe ia spus: „Dumnezeul meu, Cel ce toate le-a făcut din cele ce nu erau, este puternic, ca prin mine robul Său să învie pe mortul acela. Însă voi, fiind întunecați la minte de înșelăciune, nu puteți să cunoașteți adevărul. Dar pentru poporul acesta ce stă înainte, va face Domnul meu această minune pe care voi o cereți, însă să nu socotiți că este vrăjitorie. Iată vrăjitorul pe care l-ați pus de față, înaintea voastră a tuturor a mărturisit adevărul, că nici o vrăjitorie, nici puterea vreunui zeu n-a putut cândva să învie vreun mort. Iată înaintea tuturor celor ce stau împrejur și în auzul tuturor voi chema pe Dumnezeul Meu”. Aceasta zicând, și-a plecat genunchii și mult s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi. După aceea, sculându-se, cu glas mare iarăși s-a rugat, zicând: „Dumnezeul veacurilor, Dumnezeul milelor, Dumnezeul tuturor puterilor și Atotputernice, Cel ce nu rușinezi pe cei ce nădăjduiesc spre Tine, Doamne Iisuse Hristoase, auzi-mă pe mine smeritul robul Tău în ceasul acesta, Cel ce ai auzit pe Sfinții Tăi Apostoli în tot locul, la toate muncile și semnele, dă neamului acestuia viclean semnul cerut și înviază mortul, care zace în mormânt, spre înfruntarea celor ce se leapădă de Tine și spre slava Ta și a Tatălui Tău și a Preasfântului Duh. Astfel, Stăpâne, arată celor ce stau înainte, că Tu ești Unul Dumnezeu peste tot pămîn-tul, ca să Te cunoască pe Tine Domnul Cel Atotputernic și cum că toate se supun voinței Tale și a Ta este slava în veci. Amin!”. Iar când a zis „Amin”, îndată s-a făcut vuiet mare și cutremur, încât toți s-au spăimântat foarte. Atunci acoperământul mormântului a căzut la pământ și mormântul deschizându-se, mortul s-a sculat viu și a ieșit dinăuntru, privindu-l toți, fiind îngroziți de frică. Și îndată s-a făcut ceartă mare în popor, căci mulți se bucurau și pe Hristos ca pe un Dumnezeu mare Îl lăudau. Văzând această mare minune, Atanasie, alergând, a căzut la picioarele Sfântului Gheorghe, mărturisind pe Hristos că este Dumnezeu Atotputernic și rugând pe mucenic ca să-i ierte greșelile cele făcute din neștiință. Dioclețian l-a acuzat pe Atanasie, că a complotat cu Gheorghe și l-a ajutat să facă aceste farmece, a poruncit ca lui Atanasie și omului celui înviat din morți, fără întrebare, să le tăie capetele, iar pe Sfântul Mucenic al lui Hristos, Gheorghe, să-l țină în temniță și în legături, până ce mai pe urmă va chibzui ce va face cu el. Iar Sfântul Gheorghe, intrând în temniță, s-a bucurat cu duhul și a mulțumit lui Dumnezeu, zicând: „Slavă Ție, Stăpâne, că nu rușinezi pe cei ce nădăjduiesc spre Tine. Mulțumesc Ție, că-mi ajuți în toate și-mi arăți mari faceri de bine în toate zilele, iar a mea nevrednicie cu darul Tău o împodobești. Învrednicește-mă, Dumnezeule, Dumnezeul meu, ca mai degrabă să văd slava Ta, rușinând pe diavol până în sfârșit!”.

Unul din dregători a înștiințat pe împărat, că Gheorghe, șezând în temniță, tulbură poporul, pentru că pe mulți întorcându-i de la zei, îi duce la Cel răstignit și prin farmece face minuni și toți aleargă la el. Deci s-au sfătuit ca iarăși să-l scoată la cercetare, și de nu se va pocăi și la zei de nu se va întoarce, la moarte să se osândească degrabă. Iar împăratul, chemând pe Magnenție antipatul, a poruncit ca a doua zi să gătească loc de judecată lingă capiștea lui Apolon ca de față cu poporul să cerceteze pe mucenic. În noaptea aceea, rugându-se Sfântul Gheorghe în temniță, a adormit puțin și a văzut pe Domnul arătându-i-se în vis, Care cu a Sa mână îl sprijinea și, cuprinzându-l, îl săruta și-i punea o cunună pe cap, zicându-i: „Nu te teme, ci îndrăznește! Căci, iată, împreună cu Mine te vei învrednici a împărăți. Deci, nu slăbi, că degrabă venind la Mine, cele gătite ție le vei primi!”. Iar Sfântul Gheorghe, deșteptându-se și lui Dumnezeu cu bucurie mulțumind, a chemat la sine pe străjerul temniței și l-a rugat, zicând: „Un dar cer de la tine, frate. Poruncește să intre aici sluga mea, pentru că am să-i spun ceva”. Și, poruncindu-i străjerul, a intrat sluga la el, pentru că stătea afară aproape de temniță și scria faptele sfântului și cuvintele lui, cu toată luarea aminte. Intrând sluga, s-a închinat până la pământ stăpânului său care ședea în legături și, căzând la pământ lângă picioarele lui și plângea. Iar sfântul l-a ridicat, poruncindu-i să se îmbărbăteze cu sufletul și i-a spus vedenia sa, zicându-i: „Fiule, degrabă mă va chema Domnul la El. Iar tu, după chemarea mea din viața aceasta, să iei acest smerit trup al meu, împreună cu testamentul meu, pe care l-am scris mai înainte de nevoința mea și să-l duci, ajutându-ți pe Dumnezeu, în casa noastră din Palestina. Și toate cele hotărâte de mine să le împlinești și să ai frica lui Dumnezeu și credință neîndoită în Hristos”. El făgăduind că va împlini toate cele poruncite și mult plângând, sfântul l-a cuprins cu dragoste și, dându-i sărutarea cea din urmă, l-a liberat cu pace.

A doua zi răsărind soarele, a stat împăratul la judecată și, punând înainte pe sfântul mucenic, a început a vorbi către dânsul cu blândețe și, oprindu-și mânia în sine, îi zicea: „Nu socotești, o, Gheorghe, că sunt plin de iubire de oameni și de milă, răbdând până la îndurare? Martori îmi sunt toți zeii că îți cruț tinerețile tale, pentru frumusețea ce înflorește în tine, pentru cunoștința și pentru bărbăția ta. Aș fi voit să te am părtaș al împărăției mele și să fii al doilea cu cinstea, dacă ai fi voit să te întorci la zei. Spune, deci, ce gândești despre aceasta?”. Sfântul Gheorghe a răspuns: „Se cădea, o, împărate, că mila ta cea atât de mare să o fi arătat de la început către mine, iar nu să te sălbăticești atât de mult asupra mea”. Împăratul ascultând cu plăcere niște cuvinte ca acestea ale mucenicului, i-a zis îndată: „De voiești să te supui mie cu dragoste, ca unui tată, toate chinurile care le-ai suferit, ți le voi răsplăti cu multe cinstiri”.

Grăit-a Sfântul Gheorghe: „De voiești, o, împărate, să intrăm acum înăuntrul capiștei, să vedem pe zeii cei cinstiți de voi”. Împăratul sculându-se cu osârdie și cu bucurie, a mers în capiștea lui Apolon cu tot poporul, ducând cu cinste și pe Sfântul Gheorghe împreună cu dânșii, iar poporul strigă lăudând pe împăratul, socotind puterea și biruința zeilor lor. Apoi, intrând și făcându-se tăcere mare și pregătind jertfă, toți priveau spre mucenic, așteptând fără îndoială să aducă jertfă zeilor. Sfântul, apropiindu-se de zeul Apolon și întinzând mâna către el, a întrebat pe cel neînsuflețit, ca pe un viu, zicând: „Tu voiești să primești jertfă de la mine ca un Dumnezeu?”. Sfântul, zicând aceasta, și-a făcut semnul Crucii, iar diavolul care locuia în idol a răspuns niște cuvinte ca acestea: „Nu sunt Dumnezeu; și nici unul asemenea mie nu este! Numai Unul este Dumnezeu; Acela pe care tu Îl propovăduiești! Noi ne-am depărtat de îngerii cei ce-i slujesc Lui și înșelăm pe oamenii cei stăpâniți de zavistie”. Atunci sfântul a zis către el: „Dar cum îndrăzniți voi să stați aici, venind eu, slujitorul adevăratului Dumnezeu?”. Zicând sfântul acestea, un sunet și glas de plângere ieșea de la idoli, apoi deodată cazând toți la pământ s-au sfărâmat. Atunci slujitorii și mulți din popor s-au pornit ca niște turbați, cu multă mânie asupra sfântului, bătându-l și legându-l. Apoi strigau asupra împăratului: „Pierde pe vrăjitorul acesta, o, împărate! Pierde-l mai înainte de a ne pierde el pe noi!”. Făcându-se o strigare și o tulburare ca aceasta și străbătând vestea aceea prin toată cetatea, împărăteasa Alexandra, care până atunci avea ascunsă în sine credința în Hristos, neputând s-o tăinuiască mai mult, a alergat într-un suflet acolo unde era Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, și văzând gâlceava poporului și pe mucenic legat, privindu-l de departe și neputând să se apropie de dânsul din cauza mulțimii, a început a striga cu mare glas, zicând: „Dumnezeul lui Gheorghe, ajută-mi că Tu ești Dumnezeul Cel Atotputernic!”. Dioclețian a zis către Gheorghe: „Oare astfel de mulțumire ai dat, pentru mila mea către tine, necuratule om? Oare așa te-ai obișnuit a jertfi zeilor?”. Sfântul Gheorghe a răspuns: „Așa m-am deprins a cinsti pe zeii tăi, o, împărate nebun. Rușinează-te dar de acum, de a-ți pune nădejdea ta spre niște zei ca aceștia, care nu pot să-și ajute nici lor și care nu rabdă nici venirea de față a robilor lui Hristos”. Zicând acestea sfântul, a venit împărăteasa Alexandra în mijloc, mărturisind cu îndrăzneală înaintea tuturor pe Hristos, Dumnezeul adevărat; apoi căzând la picioarele mucenicului, defăima nebunia tiranului, ocărind pe zei și blestemând pe cei ce se închină lor. Iar împăratul se uimea, văzând pe soția sa cu o îndrăzneală atât de mare slăvind pe Hristos, defăimând pe idoli și căzând la picioarele mucenicului. Apoi a zis către dânsa: „Ce-ți este, Alexandra, că lipindu-te de vrăjitorul și fermecătorul acesta, te lepezi de zei cu atâta nerușinare?”. Ea s-a întors de la dânsul, nedându-i niciun răspuns. Atunci Dioclețian, umplându-se de mai multă mânie, n-a mai făcut multă cercetare despre Gheorghe, nici despre împărăteasă, ci îndată a hotărât pedeapsă de moarte pentru amândoi: „Gheorghe cel rău, care a mărturisit că este galileean și a hulit mult asupra zeilor și asupra mea, împreună cu Alexandra împărăteasa mea, care s-a amăgit de vrăjile lui și cu asemenea nebunie a ocărât pe zei, poruncesc să fie tăiați cu sabia”.

Pentru că nu a lepădat credința în Hristos, Sf. Gheorghe a fost condamnat la moarte prin decapitare, în ziua de 23 aprilie a anului 303, la numai 28 de ani. Iconografia păstrează imaginea Sf. Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur. Mai este prezentat într-o mantie roșie cu o diademă metalică pe cap, cu o platoșă sub mantie, ținând în mâna dreaptă o cruce, iar în stânga o sabie. Dintre toți sfinții sărbătoriți în lumea creștină, puțini au ajuns la faima de care s-a bucurat și se bucură Sf. Gheorghe la poporul român. În satele și orașele țării multe biserici sunt ridicate în cinstea lui. Orașe din țară, al treilea braț al Dunării, în Deltă, îi poartă numele. Peste 950 mii de români își aniversează onomastica de Sf. Gheorghe.

 În 1222 regele Angliei l-a ales pe Sf. Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale și al întregii țări. Marele Mc. Gheorghe este considerat și ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei (unde este considerat și protectorul animalelor), Serbiei. În Spania Sf. Gheorghe se serbează cu mese bogate și cu daruri.

Sf. Gheorghe este ocrotitorul armatei române. În comunitățile sătești contemporane se mai păstrează obiceiul împodobirii stâlpilor de la porți cu ramuri verzi. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost numit ocrotitorul transplantului hepatic în România, vineri, 11 aprilie 2025. Documentul menționează, de asemenea, faptul că lăcașurile de cult ale unităților medicale din România, în cadrul cărora sunt realizate transplanturi hepatice, vor putea primi și hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, iar personalul medical specializat, pacienții și susținătorii lor îl vor putea cinsti în mod deosebit.

La mulți ani tuturor celor care își aniversează onomastica în această zi!

Gheorghe Bușe

Distribuie: